Talentul, pasiunea și munca sunt ingredientele de bază ale devenirii a orice ne-am dori în viață. Desigur, nu putem neglija șansa și nu putem evita destinul. Oare câți dintre noi am semnalizat la stânga în tinerețe și brusc am fost nevoiți s-o cotim în dreapta la maturitate? Statisticile demonstrează că doar 1% dintre practicanții unui sport, născuți în același an, se pot încadra în categoria așa-zișilor performeri. Când spun performeri mă duce gândul la ridicarea unei cupe deasupra capului. Asta nu presupune însă că automat poți fi denumit un sportiv valoros.

Suntem, oare, valoroși?

Ea, valoarea, trebuie întotdeauna raportată la ceva, la cineva. Ea poate fi regională, națională și internațională. Nicolae  Stanciu al nostru, de exemplu, are o incontestabilă valoare națională, dar mai are foarte mult până la a-l ajunge și întrece pe Messi, și el un fotbalist cu două picioare, cu un cap și două mâini. Ce-i diferențiază? Vitezele. Ele sunt la sportivii practicanți de jocuri colective de trei feluri: de deplasare, de gândire și de execuție. Exact ca diferența între un BMW și un Logan. Dacă la cea de deplasare contribuția ereditară este esențială, la celelalte două putem discuta mult și bine. Orice polemici ar isca, un lucru este cert, și anume că ele se dobândesc în copilărie și adolescență. Mai exact în perioada junioratului. Libertatea de-a gândi, de-a lua singur deciziile, de-a te antrena mult și neîncorsetat, repetițiile, adaptabilitatea însușite la timpul potrivit diferențiază valorile reale de la marile echipe de jucătorii români, unii chiar bunicei.

Putem câștiga o bătălie, dar războiul niciodată!

Am urmărit meciul U21 cu Olanda, cel cu Ungaria este mai puțin relevant, și ce-am constatat? Cu toate că scorul final a fost egal, 1-1, olandezii au avut 75% posesia balonului. Noi am respectat niște repere tactice, am stat la cutiuță cum se spune, ne-am așezat pe 2-3 linii în apărare și ne uitam la felul în care batavii pasează. O făceau cu ușurință, hotărâți să aibă posesia mingii, pe când noi aplicam tactica milenară pur românească din marile, zicem noi, bătălii. Am ars ogoarele, am otrăvit fântânile. Culmea, era să și câștigăm bătălia, dacă n-ar fi ratat Ciobanu de la Viitorul lui Gică Hagi. Dezinvoltura propusă și demonstrată de tinerii fotbaliști olandezi, germani, spanioli, francezi demonstrează, fără doar și poate, o altă manieră de abordare. Total diferită de a noastră. Lor nu le e frică, nouă, da! Ei au personalitate și vor să conducă ostilitățile în teren, noi nu, ei vor să construiască, noi doar să demolăm. În consecință, sunt peste noi și la estetica jocului de fotbal, practicându-l aerisit, fără complexe și siguri pe ei.

Viteza și personalitatea fac toți banii

Nu știu cine se află în spatele așa-numitului site de specialitate numit Transfermarkt, nu cred că Ferguson sau Guardiola, nici măcar Abramovici sau Laporta, dar de un lucru sunt convins, și anume de faptul că absolut toți jucătorii Olandei, luați și individual, și ca grup, sunt mai scumpi și mai căutați decât Moruțan &Comp. De ce oare? Nu sunt sigur că e vorba doar de vitrina cluburilor și a fotbalului în care evoluează, fie că provin din Anglia, Spania, Olanda, Franța, Italia sau Germania. Este vorba și de vitezele și personalitatea pe care ei le au și ai noștri, nu. Niciun mare club european nu caută doar fotbaliști disciplinați tactic. Toți vor ca ea, disciplina, să fie urmarea înțelegerii profunde a jocului. Caută jucători care găsesc rapid soluții în teren și fotbaliști cu personalitate. Cu greu pot fi găsiți în fotbalul mioritic.

Un fotbalist disciplinat tactic nu va putea face niciodată diferența în teren, pe când un tânăr cu personalitate și vitezele la purtător poate fi disciplinat tactic. Chiar dacă  la Europeanul U21 din Ungaria, am fi câștigat bătălia din primul meci, cu Olanda, sunt convins că războiul este pierdut din capul locului. Timpul a făcut demonstrația, necâștigând vreo competiție vreodată. Au fost situații în care am făcut egal sau chiar am câștigat în fața unor coloși în ai fotbalului. La juniori, tineret sau seniori.

Ne îmbătăm cu apă rece

Cele câteva rezultate notabile, dar inconstante, mai mult ne-au amăgit și aburit, făcându-ne pentru un moment să credem că suntem de-a dreptul talentați și buni. De multe ori, aceste victorii au generat și o stare de automulțumire care ne-a făcut să ridicăm piciorul de pe accelerația dezvoltării fotbalistice. Nu că ar fi avut cine s-o facă, dar puteam nutri o speranță. Ne-am îmbătat cu apă rece. Istoria ne demonstrează că există adevăr în această mică analiză. Repet, n-am câștigat niciodată nimic în fotbalul ăsta. Suntem singurii din Europa. Polonezii, cehii, ungurii, bulgarii, ucrainenii, sârbii, croații, rușii au avut măcar „Baloane de Aur”. Cehii, grecii au fost campioni europeni.Ucraina, campioană mondială la tineret. Croații, ungurii, cehii au fost vicecampioni mondiali. Polonezii și ungurii au dat golgeteri la Mondiale, croații la fel. Până și turcii au fost pe podium. Noi, nimic. Am rămas singurii fără trofeu și cu palida mulțumire că Dobrin, Dumitrache, Balaci, Hagi și Mutu ar fi putut obține mai mult. Adevărat, cu o singură condiție: să nu fi fost români. Din păcate, suntem tributari și în fotbal unei imagini de care mulți se feresc. Reușitele unor fotbaliști români sunt puține în comparație cu eșecurile. Ele sunt excepțiile care întăresc regula. De exemplu, Hagi este singurul român care a jucat atât la Real, cât și la Barca. Haideți să vedem câți sârbi, croați, bulgari, olandezi, argentinieni, mexicani, cehi, suedezi, brazilieni, africani, portughezi, danezi, columbieni, argentinieni șamd au făcut-o!

Suntem talentați, dar nu ne vede nimeni

La marile cluburi din Anglia, Italia,Spania, Franța și Germania, idem. Și-atunci, de unde politica asta a struțului? Vai, avem valoare, dar nu ne vede nimeni. Păi, nu ne vede nimeni pentru că ne lipsesc vitezele, atitudinea și mentalitatea. În rest, suntem foarte talentați. Întrebarea este în comparație cu cine?

Juniorii lor învață ceea ce trebuie și când trebuie, fiind capabili să se exprime oriunde și oricând, pe când ai noștri învață cu frica de posibile eșecuri. Complexele nației sunt reprezentate astfel de către sportivi în competiții, în văzul plenar al planetei.

Fotaliștii - Expresia nației

Pentru a analiza un om, un grup sau o nație este suficient să urmărești un meci de fotbal al naționalelor României. Se vor observa cu ușurință predilecția către facil, lipsa de personalitate, atractivitatea șmecheriei ieftine, cedarea la greu, pasarea răspunderii, lipsa rigorii, floricelele inutile. Nu vi se pare că ele sunt bine adâncite în mentalul și modul de acțiune al tuturor românilor? Sunt, oare, fotbaliștii zămisliți din alt aluat? Este imposibil atâta vreme cât asta văd, asta li se inoculează, asta visează. Alte modele nu există și dac-ar exista ne-am feri ca dracu' de tămâie de ele. Noi suntem noi și punct. Partea proastă e că și alții știu cum suntem. Nici măcar nu vrem să dezmințim. Ne asumăm de secole aceste însușiri și uneori ne mândrim cu ele. Din păcate, nimănui nu-i pasă.

 

Marcel Pușcaș