Jumătate din lucrătorii din Europa sunt stresați. O treime vor să-și schimbe locul de muncă

Sursă foto: Unsplash

Potrivit unui sondaj realizat de Manpower Group, jumătate dintre lucrătorii din zece țări din Europa au declarat că suferă zilnic de stres legat de muncă, iar o treime consideră că nu există suficiente oportunități pentru a-și atinge obiectivele de carieră.

O treime se gândește să își schimbe locul de muncă în următoarele șase luni și 58% sunt încrezători că își pot găsi un alt loc de muncă care să le satisfacă nevoile.

Global Talent Barometer, publicat de ManpowerGroup, oferă informații despre bunăstarea, satisfacția profesională și încrederea forței de muncă din șaisprezece țări, dintre care zece sunt europene. În acest sens, Euronews Business oferă o analiză aprofundată a rezultatelor specifice țărilor europene analizate.

Stresul la locul de muncă: o provocare răspândită în toată Europa

Sondajul arată că stresul la locul de muncă este răspândit în toată Europa, în medie 48% dintre lucrătorii din țările analizate raportând că se simt stresați zilnic la locul de muncă, nivelurile variind semnificativ de la ţară la ţară.

Mai exact lucrătorii din patru ţări europene spun că suferă de stres: în primul rând cei din Spania, cu un procent de 58% de lucrători stresaţi, urmați îndeaproape de lucrătorii din Suedia și Italia, ambele cu 53%, și Polonia cu 5.

Lucrătorii din Țările de Jos au raportat cele mai scăzute niveluri de stres (34%), urmați de Norvegia (40%) și Elveția (46%). În trei dintre celelalte economii majore ale Europei - Marea Britanie, Germania și Franța - cifrele sunt aliniate la media europeană de 48%.

Un sfert se tem să nu-și piardă locul de muncă

71% dintre lucrătorii din zece țări europene sunt convinși că nu vor fi constrânşi să-și părăsească locurile de muncă în următoarele șase luni. Cu toate acestea, un sfert (25%) își exprimă îngrijorarea cu privire la pierderea locurilor de muncă, în timp ce restul de 4% au o atitudine neutră vizavi de această problemă.

Frica de a-și pierde locul de muncă este scăzută în Norvegia, unde doar 18% dintre lucrători își exprimă îngrijorarea. În schimb, trei din 10 lucrători din Spania și Polonia raportează cele mai ridicate niveluri de anxietate (29%, ambele ţări).

Angajați / Sursa foto: pixabay

Aproximativ șase din zece persoane (58%) au încredere că în următoarele șase luni îşi vor găsi un nou loc de muncă care să le satisfacă nevoile. Cu toate acestea, chiar și în acest caz există diferențe notabile între țări. Încrederea este extrem de scăzută în Italia (48%), urmată de Suedia (49%), în timp ce cele mai înalte niveluri se înregistrează în Olanda (66%) și Regatul Unit (65%).

O treime din lucrătorii din Europa consideră că nu au șanse în carieră

O treime (35%) dintre respondenți consideră că în cadrul organizației lor nu există suficiente șanse de promovare pentru a-și atinge obiectivele de carieră.

Pentru acest indicator, cele mai bune date sunt cele din Norvegia (41%), urmate de cele din Elveția (39%) și Suedia (38%). La polul opus se află lucrătorii olandezi care invocă oportunități insuficiente pentru a-şi atinge obiectivele de carieră.

(Articol de Servet Yanatma, Euronews; Traducerea: Cătăina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)