Jumătate din elevii de clasa a XII-a nu se simt mândri că sunt români. Vezi portretul viitorului cetăţean
- Oana Dan
- 7 aprilie 2011, 14:13
Peste jumătate din elevii de clasa a XII-a nu se simt mândri că sunt români, iar 53% consideră că a fi bun cetăţean înseamnă doar să respecţi legile, este concluzia studiului “Implicarea civică şi politică a tinerilor”, realizat de Fundaţia Soros România.
Astfel, 62% dintre elevi susţin că se simt destul de mândri sau foarte mândri, să fie cetăţeni ai României, în timp ce 38% spun că se simt nu prea mândri sau deloc mândri. În comparaţie cu elevii, 86% dintre adulţi declară că se simt destul de mândri sau foarte mândri ca cetăţeni ai României. Mai mult, 39% dintre tineri cred că un bun cetăţean nu se defineşte prin implicare socială sau politică. Pentru acest studiu 5.861 de elevi din 86 de şcoli au fost chestionaţi pe teme legate de opinii şi valori, comportament civic şi politic, percepţii ale evenimentelelor care marchează evoluţia contemporană a societăţii. Portretul viitorului cetăţean Dacă elevii din prezent îşi vor păstra atitudinile formate acum, atunci cetăţenii de peste 20 de ani nu vor fi cu mult diferiţi de cei din prezent:
- Vor fi cetăţeni care se simt mai puţini mândri că sunt cetăţeni români decât cei din prezent.
- Vor fi, în continuare, cetăţeni care declară că se simt ataşaţi de democraţie dar, în acelaşi timp, consideră că alte forme de organizare a sistemului politic, precum un lider puternic, care nu îşi bate capul cu parlamentul şi cu alegerile, sau un regim militar, ar putea fi soluţii bune pentru România.
- Vor fi cetăţeni care resping alte grupuri sociale, care sunt „diferite” după un criteriu sau altul: vor respinge persoanele cu alte preferinţe sexuale, vor respinge romii, după cum vor respinge şi maghiarii, musulmanii sau evreii.
- Vor fi cetăţeni care consideră că statul ar trebui să fie puternic, să intervină în domeniul economic şi, mai cu seamă, să fie responsabil pentru bunăstarea fiecărui individ, în loc ca indivizii înşişi să îşi asigure propria bunăstare.
- Vor fi indivizi nemulţumiţi de modul în care lucrurile decurg în România.
- Vor fi indivizi care acordă mare încredere bisericii, dar care trăiesc într-o societate în care aproape nimeni nu are încredere în instituţiile unui stat democratic: partide, parlament, guvern sau preşedinţie.