Jumătate din Bulgaria are cea mai mică speranță de viață din UE
- Iuliu Vlădescu
- 9 noiembrie 2024, 15:26
Trei regiuni din Bulgaria au cea mai scăzută speranță de viață din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
Ce se întâmplă în Bulgaria
În 2022, speranța de viață la naștere în UE pentru femei (83,3 ani) a fost cu 5,4 ani mai mare decât pentru bărbați (77,9 ani).
În timp ce femeile din localitățile din jurul Madridului trăiesc până la 87,7 ani, cea mai scăzută speranță de viață pentru femei este înregistrată în regiunea franceză Mayotte, insulele Comore - 74,4 ani, urmată de cele trei regiuni ale noastre - Nord-Vest (76,4 ani), Nord Central (77,0 ani) și Sud-Est (77,6 ani).
Ca și în cazul femeilor, cea mai mare speranță de viață pentru bărbați a fost înregistrată în regiunea capitalei spaniole Madrid - 82,4 ani.
Bulgaria, zone cu cea mai scăzută speranță de viață din UE
La celălalt capăt al listei, cu cea mai scăzută speranță de viață pentru bărbați, se află din nou Bulgaria, cu regiunea Nord-Vest - 68,7 ani, urmată de Letonia (69,4 ani) și din nou regiunea noastră Nord-Centrul (69,6 ani).
Cea mai mare diferență cu privire la speranța de viață între sexe este înregistrată în Letonia, unde femeile trăiesc cu 10 ani mai mult decât bărbații.
Diferențele cu privire la speranță de viață sperată între femei și bărbați sunt în general mult mai mici în Danemarca, Irlanda, Țările de Jos și Suedia.
În urmă cu câteva zile, Eurostat a publicat date și despre grupurile de risc din UE în ceea ce privește excluziunea socială.
19 regiuni din UE, probleme cu sărăcia
În 19 regiuni din UE, proporția persoanelor expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2023 a fost de cel puțin 35 la sută.
Cele mai multe dintre aceste regiuni sunt situate în Bulgaria, sud-vestul Greciei, sudul Spaniei, estul și sudul României.
Din nou, România (19,8%), Bulgaria (18,0%) și Grecia (13,5%) au înregistrat privațiuni materiale și sociale serioase și mult mai mari în 2023 decât alte țări din UE. Cel mai scăzut procent este de 2,0% în Slovenia, iar media UE este de 6,8%, potrivit publicației bulgare Trud.
(Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)