Ecuadorul i-a acordat azil politic fondatorului Wikileaks

Ecuadorul i-a acordat azil politic fondatorului Wikileaks

Fondatorul WikiLeaks, jurnalistul Jullian Assange, a primit azil politic din partea autorităţilor din Ecuador. Anunţul a fost făcut de ministrul de Externe al Ecuadorului. Assange se află, de aproape opt săptămâni, la Ambasada Ecuadorului la Londra, pentru a evita extrădarea sa în Suedia într-un dosar de presupus viol.

Ministrul ecuadorian de Externe, Ricardo Patino, declara că "astăzi (ieri, n.r.) am primit o ameninţare din partea Regatului Unit, o ameninţare clară şi scrisă, conform căreia ar urma să intre în incinta ambasadei noastre din Londra, dacă Ecuador refuză să-l predea pe Julian Assange".

Acelaşi Patino preciza că o decizie din partea autorităţilor din Ecuador, privind azilul pentru Assange va fi anunţată în această dimineaţă. Chiar dacă va primi azil în Ecuador, Assange tot va trebui să părăsească sediul ambasadei în care s-a refugiat pe 19 iunie, considerat teritoriu ecuadorian, pentru a se deplasa la aeroport. Pentru a evita arestarea, Assange trebuie să înşele atenţia poliţiei britanice şi să se îmbarce pe o cursă spre America de Sud, fără ca cineva să-şi dea seama.

  • Julian Assange va fi arestat oricum

Ne puteți urmări și pe Google News