Jucătorii de la CFR Cluj, blocați în Scoția. Alertă de Ebola!
- Mihnea Talau
- 4 octombrie 2019, 17:38
După meciul cu Celtic, CFR Cluj nu poate pleca spre România. Echipa se află încă se află la Glasgow întrucât aeroportul a fost închis din cauza unei persoane suspecte de Ebola.
Echipa ardeleană se pregătea să plece de la hotel spre aeroport pentru revenirea în țară când a fost anunțată că niciun avion nu va decola din Glasgow. Până în acest moment nu se știe când ar putea reveni în țară campioana României.
Presa locală scrie că ar fi existat suspiciunea unui atentat terorist și din cauza asta ar fi închis aeroportul, dar oficialilor de la CFR Cluj li s-a spus că „a aterizat un avion din Africa și există un caz suspect de Ebola”.
CFR Cluj a pierdut meciul din etapa a doua din grupele Europa League, scor 0-2 pe terenul lui Celtic Glasgow și ocupă locul 2, scrie gsp.ro.
Virusul Ebola, răspândit în Africa Centrală și de Vest, are o rată de letalitate de 90%! Boala se propagă prin contact direct cu sângele, secrețiile sau lichidele biologice ale persoanei infectate. Perioada de incubație este în medie de 8 zile. Boala se manifestă la început prin febră, stări de rău, slăbiciuni, tuse, vărsături, după care apar manifestările hemoragice.