Josep Borrell și Ursula von der Leyen avertizează contra unei penurii de energie

Josep Borrell și Ursula von der Leyen avertizează contra unei penurii de energieGaze naturale. Sursa foto: Dreamstime.com

Rusia a oprit deja total sau o parte a livrărilor de gaze pentru mai multe state membre ale Uniunii Europene.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat contra unei escaladări a crizei energetice în Uniune din cauza războiului din Ucraina. "Rusia a oprit deja total sau o parte a livrărilor de gaz către 12 din statele membre. Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău", a declarat ea ziarului spaniol "El Mundo" luni.

Potrivit ei, planul de urgenţă european încheiat săptămâna trecută pentru a reduce consumul de gaz va permite să se garanteze aprovizionarea pentru iarna viitoare. Preşedinta Comisiei a subliniat că prin acest plan, Uniunea Europeană a depăşit "o etapă decisivă şi fără precedent" în lupta contra ameninţărilor preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a tăia complet aprovizionarea cu gaz, scrie Le Soir.

Borrell: „UE să se pregătească de întreruperea completă a fluxurilor de gaz de la Moscova”

Europa se confruntă cu o furtună perfectă: cresc prețurile la energie, creșterea economică scade și vine iarna”. Kremlinul folosește energia ca armă politică.

„Trebuie să ne pregătim pentru o eventuală reducere a gazelor, în principal prin economii, diversificare și solidaritate între noi”, scrie Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, într-o postare pe blog în care face apel la unitate și solidaritate în sectorul energetic între țările UE pentru a „salva” iarna care vine.

Europa, explică Borrell, „se confruntă cu o dilemă: trebuie să-și echilibreze obiectivele pe termen scurt - eliberarea de petrol și de gazele rusești în timpul iernii - şi concentrarea pe obiectivele sale pe termen lung de zero emisii nete din cadrul Green Deal. Nu are sens să pretindem că este un lucru uşor de făcut, ieftin sau fără compromisuri. Însă este posibil, dacă se investește serios în economisirea energiei, în surse regenerabile și solidaritate, atât acasă, cât și în întreaga lume”.

„Iarna soseşte în fiecare an, însă cea cu care ne vom confrunta acum promite a fi una excepțională” și „grea”, continuă politicianul spaniol, care avertizează asupra „incertitudinii reale că UE va dispune de gaz suficient” și „la ce preț”. UE trebuie să se pregătească „pentru toate scenariile, inclusiv pentru cel în care Rusia întrerupe complet aprovizionarea, în momentul în care vrea”, continuă Borrell, care cere guvernelor solidaritatea necesară pentru „dezvoltarea unei adevărate uniuni energetice”, potrivit ANSA. (Traducerea Cătălina Păunel, Gabriela Sîrbu, RADOR)