22 noiembrie 1963 - asasinarea președintelui american John F. Kennedy

22 noiembrie 1963 - asasinarea președintelui american John F. KennedySursa foto: Arhiva EVZ

22 noiembrie 1963 - asasinarea președintelui american J.F. Kennedy. De ce persistă semne de întrebare și enigme chiar și la 60 de ani de la asasinatul de la Dallas?

22 noiembrie 1963 - asasinarea președintelui american John F. Kennedy. De ce persistă semne de întrebare și enigme chiar și la 60 de ani de la asasinatul de la Dallas?

Lee Harvey Oswald, asasinul președintelui John F. Kennedy - trecut tumultuos și controversat

În 1963, Lee Harvey Oswald era bibliotecar la Dallas, exact în clădirea de unde a tras gloanțele fatale asupra președintelui Kennedy.

Lee Harvey Oswald a avut o viață tumultuoasă. S-a înrolat în Infanteria Marină ca voluntar, dar a fost reformat. A ajuns apoi în Uniunea Sovietică, lucrând la o fabrică de componente, dar deși admira ideologia de stânga, a cerut să revină în SUA, pentru că acolo în Uniunea Sovietică nu putea cheltui banii pe care îi câștiga, din cauza rigorilor stabilite de comuniști.

Nu se știe nici azi dacă el a fost parte a unui complot mai extins. În această direcție merge soarta de după atentat a lui Oswald.

Lee Harvey Oswald, autorul oficial al asasinatului căruia i-a căzut victimă John F. Kennedyy, a fost ucis la 24 noiembrie 1963, de către Jake Ruby, la rândul său mort în condiții misterioase în închisoare.

Președintele John F. Kennedy stătea în calea unor proiecte obscure?

Detensionarea crizei rachetelor, dar și recentele descoperiri privind intențiile sale de a cumpăra armament sovietic pentru diversiuni care să declanșeze lupta cu sovieticii, relațiile tensionate cu vecinul din Caraibe, Cuba comunistă, încercările repetate de a-l elimina pe Fidel Castro,  datoriile neonorate ale familiei Kennedy față de Mafia, dorința magnaților americani de a-i facilita ascensiunea lui Richard Nixon, un politician mult mai dispus în a începe războaie în lume au fost considerate tot atâtea cauze care ar fi dus la asasinarea lui J.F. Kennedy și mai târziu a fratelui său Robert F. Kennedy, care în timpul mandatului fratelui său la Casa Albă, a fost Procuror General al Statelor Unite ale Americii.

A fost familia președintelui John F. Kennedy urmărită de un blestem?

Există informații că familia Kennedy, de origine irlandeză, catolică a avut legături cu Mafia alcoolului încă din anii Prohibiției. Tatăl frașilor Kennedy ar fi fost un apropiat al faimosului gangster italo-american Sam Giancana.  Dacă un fiu, Joe, a murit pe frontul celui de Al Doilea Război Mondial, în Franța, John F.Kennedy, Robert F. Kennedy vor fi asasinați, iar un alt frate, Edward va fi obligat să renunțe la politică din cauza unui accident rutier soldat cu moartea secretarei care îi era și amantă (Edward a condus băut, iar mașina în care erau cei doi a căzut de pe un pod). Ulterior, fiul lui John F Kennedy, John a murit într-un accident de avion în timp ce pilota propriul aparat de zbor în drum spre Insula Martha s Vineyard, la 16 iulie 1999.

Să nu uităm că în 1968, fratele său Robert Kennedy (procuror general în mandatul Kennedy) a fost și el asasinat, în timp ce se afla în campanie electorală. El dorea să obțină nominalizarea Partiului Democrat, la alegerile prezidențiale americane.

La Los Angeles,  după ce câștigase alegerile parțiale în California și în South Dakota,  în data de 5 iunie 1968,  Robert F Kennedy a fost asasinat, în timp ce traversa bucătăria Hotelului Ambassador,  decedând la Spitalul ”Bunul Samaritean” din Los Angeles, a doua zi, 6 iunie 1968.

Asasinul său ar fi fost Sirhan Sirhan, un iordanian care emigrase în Palestina, apoi ajunsese în SUA. Acesta a fost prins, acuzat și condamnat pe viață pentru asasinat.

Ne puteți urmări și pe Google News