Joe Biden, mesaj direct pentru Maia Sandu, aflată în public „Doamnă președinte, suntem mândri, astăzi, să stăm alături”

Joe Biden.Sursă foto: captură video X

Vorbind în faţa a mii de oameni simpli adunaţi să-l asculte, dar şi a unor lideri de state, inclusiv preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cărei prezenţă președintele american a ţinut să o remarce şi a cerut aplauze, Joe Biden a salutat rezistența poporului ucrainean şi solidaritatea Poloniei şi a altor aliaţi occidentali.

După ce cu câteva ore înainte lumea întreagă l-a ascultat Vladimir Putin vorbind despre continuarea războiului şi instalarea unei noi Cortine de Fier, discursul președintelui american marchează contrastul, vorbind despre idealurile de libertate şi democrație.

„Autocraţii nu înţeleg decât un singur cuvânt: Nu. Nu, nu ne veţi lua ţara. Nu, nu ne veţi lua libertatea. Nu, nu ne veţi lua viitorul. Voi repeta în această seară ceea ce am spus anul trecut în acelaşi loc. Un dictator hotărât să reconstruiască un imperiu nu va putea niciodată să şteargă dragostea poporului pentru libertate. Brutalitatea nu va măcina niciodată voinţa celor liberi. Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia, niciodată”, a declarat Joe Biden.

Sursa foto: Facebook

Biden, despre „asaltul ucigaş al lui Putin în Ucraina”

Vladimir Putin a adus războiul într-o regiune paşnică, a încercat să ia Kievul, dar Kievul a rezistat şi rămâne liber, cel mai important. Întreaga lume a fost supusă unui test, toate democraţiile au primit un test, iar răspunsul Ucrainei a fost simplu şi profund, în timp ce toţi aliaţii au rămas uniţi.

Un an mai târziu arătăm că suntem uniţi, iar NATO va primi Finlanda şi Suedia. NATO este mai puternic ca niciodată, spune preşedintele Biden, care a mai adăugat faptul că la un an de la lansarea războiului, democraţiile sunt întărite şi autocrațiile sunt slăbite.

Biden şi-a mobilizat aliaţii NATO, proclamând un sprijin „de neclintit” pentru Kiev şi promiţând consolidarea flancului estic al Alianţei. Nu în ultimul rând el a reafiormat că Articolul 5 al Tratatului NATO - „unul pentru toţi, toţi pentru unul” - rămâne sfânt şi va fi aplicat, a spus ferm preşedintele SUA.

Sursa foto: Facebook

Preşedintele Biden, despre Maia Sandu

Joe Biden s-a adresat direct preşedintei Maia Sandu, aflată în public: „Doamnă președinte Sandu, suntem mândri astăzi să stăm alături de dvs. Aplauze pentru doamna președinte Sandu!”

„Ruşii au comis crime împotriva umanităţii” - a afirmat preşedintele Joe Biden, enumerând inclusiv răpirea copiilor. Lumea liberă condamnă agresiunea rusă. Doar patru ţări din ONU nu au condamnat agresiunea, a ținut să sublinieze Joe Biden.

Sursa foto: Facebook

„În această seară, mă adresez încă o dată poporului rus: Statele Unite şi naţiunile din Europa nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Occidentul nu a complotat pentru a ataca Rusia, aşa cum a spus Putin astăzi”, a spus Biden, ripostând direct la discursul susţinut ceva mai devreme de Vladimir Putin în faţa elitelor ruse.

„Acest război nu este niciodată o necesitate. Este o tragedie. Preşedintele Putin a ales acest război” - a acuzat el, în condiţiile în care Putin făcuse aceeași acuzaţie la adresa SUA. Dacă Rusia opreşte agresiunea din Ucraina, războiul se opreşte, a arătat preşedintele american.

Joe Biden a promis că ucrainenilor li se va face dreptate

El a subliniat că Putin nu a făcut decât ca ucrainenii să stârnească un val de solidaritate şi empatie. „Suntem alături de oamenii din Ucraina, stăm alături de milioane de refugiaţi, peste tot în lume”.

Sursa foto: Facebook

Joe Biden a promis că ucrainenilor li se va face dreptate, iar Rusia va răspunde pentru ceea ce a făcut în faţa justiţiei internaţionale.

„Anul viitor voi găzdui toţi membrii NATO, pentru a 75-a aniversare a celei mai puternice alianţe. Ne asumăm responsabilitatea pentru Art. 5: un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor, e un jurământ solemn”, a reiterat Joe Biden.

El a promis ca sprijinul pentru Ucraina va continua şi a declarat că vor fi anunţate noi sancţiuni. Pe măsură ce războiul se apropie de împlinirea unui an, lunile care vor urma vor continua să fie dificile pentru ucraineni în timp ce îşi apără ţara, a spus preşedintele.

Există „multe lucruri de care putem fi mândri”, a menţionat el, dar i-a îndemnat, totodată, pe aliaţi să fie „corecţi şi lucizi în perspectiva anului care urmează”.

„În timp ce Ucraina continuă să se apere împotriva atacului rusesc şi să lanseze o contraofensivă proprie, vor continua să fie zile grele şi foarte amare. Victorii şi tragedii”, a avertizat el.

Preşedintele şi-a încheiat discursul cu mulţumiri şi binecuvântări, în timp ce pe scenă au urcat copii de diverse naţionalităţi cu steaguri americane, ucrainene şi poloneze în mână, pe fondul sonor al melodiei Coldplay „Sky Full of Stars”, relatează news.ro.