Joe Biden a împlinit vineri 78 de ani. Peste două luni, va prelua frâiele unei națiuni fracturate politic care se confruntă cu cea mai gravă criză de sănătate publică și răfuieli pe teme rasiale.
În timp ce se luptă cu aceste probleme, Joe Biden va încerca să realizeze o altă ispravă: să le demonstreze americanilor că vârsta este doar un număr și că el este la înălțimea slujbei.
Ce spune Trump despre sănătatea lui Biden
De-a lungul campaniei, Trump, în vârstă de 74 de ani, nu a ratat nicio ocazie de a evidenția gafele lui Biden și a susținut că democratului îi lipseşte acuitatea mentală pentru a conduce națiunea. Atât criticii, cât și unii dintre susținătorii lui Biden s-au îngrijorat că a trimis un mesaj greșit despre rezistenţa sa fizică şi mentală, păstrând totuşi un program public relativ ușor, în timp ce Trump a mers în toate statele, pe câmpul de luptă. În schimb pe Biden abia dacă l-au vătut americanii în campanie.
Biden va fi considerat drept cel mai bătrân președinte din istoria națiunii, deplasându-l pe Ronald Reagan, care a părăsit Casa Albă în 1989 când avea 77 de ani.
Dacă lucrurile rămân aşa, fostul vicepreședinte al lui
Barack Obama va depune jurământ pe 20 ianuarie 2021, devenind cel mai bătrân președinte din istoria Statelor Unite.
Biden este viguros, sănătos, gata de Casa Albă
Medicul persoanl al viitorului preşedinte (dacă va fi proclamat), dr. Kevin O'Connor, într-un raport medical publicat în decembrie, l-a descris pe Biden drept „sănătos, viguros ... apt să îndeplinească cu succes atribuțiile președinției.
Însă, nu trebuie uitat că în 1988, Biden a suferit două anevrisme cerebrale care pun viața în pericol. O'Connor a menționat, de asemenea, în raportul său că Biden are bătăi neregulate ale inimii, dar nu a necesitat niciun medicament sau alt tratament. De asemenea, i s-a îndepărtat vezica biliară în 2003.
Echipa sa de campanie nu a anunțat niciun eveniment special pentru aniversarea sa. În programul zilei: o întâlnire, în fieful său din Wilmington, Delaware, cu Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților, și cu Chuck Schumer, liderul minorității democrate din Senat.
Cât de bătrân este Joe Biden faţă de ceilalţi preşedinţi?
Era deja mai bătrân decât 27 de președinți americani la vârsta decesului lor, având cu 14 ani mai mulți decât Franklin D. Roosevelt și 13 mai mulți decât Lyndon B. Johnson când aceștia s-au stins din viață.
Biden ar fi în prima zi de mandat cu 78 de zile mai bătrân decât Ronald Reagan în ultima. Cât de bătrân este însă Biden? Mai bătrân decât 94% din toți americanii în viață și mai bătrân decât 96% din toți oamenii care trăiesc pe planetă, potrivit datelor demografice ale ONU, scrie
ctvnews.