KORRESPONDENT. SUA au promis că vor ajuta Ucraina în războiul din Donbas
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că, în timpul întâlnirii pe care au avut-o recent cu preşedintele Volodimir Zelenski, liderul american, Joe Biden, l-a asigurat că Ucraina nu va rămâne niciodată singură în faţa Rusiei. Potrivit lui Kuleba, unul dintre subiectele pe care cei doi președinți l-au discutat a fost situaţia din Crimeea și Donbas, în special ce ar putea face Statele Unite în plus "pentru a ajuta Ucraina să câștige acest război, să înlăture forțele de ocupație ruse și să redobândească suveranitatea asupra acestor teritorii".
Totodată, a subliniat Kuleba, Biden l-a asigurat pe omologul său ucrainean că Statele Unite vor lua parte la eforturile Ucrainei și ale aliaților săi de a pune capăt agresiunii ruse. "Garanția cheie din partea SUA constă în faptul că președintele Biden a arătat clar că Ucraina nu va rămâne niciodată singură în faţa Rusiei și se va bucura de sprijin, iar sprijinul va crește în cazul unei escaladări din partea Rusiei" - a mai declarat şeful diplomaţiei ruse. În plus, ministrul a adăugat că, în cadrul acestui sprijin, părțile au convenit să se concentreze asupra unor proiecte comune privind securitatea la Marea Neagră.
Joe Biden, gata să intre în război cu Putin
"Acest sprijin se manifestă deja printr-o creștere a asistenței acordate Ucrainei, prin utilizarea mijloacelor diplomatice de descurajare a Rusiei, dezvoltarea de proiecte comune de securitate între Ucraina și Statele Unite și alte țări din NATO. În primul rând, ne concentrăm pe astfel de proiecte referitoare la securitatea din zona Mării Negre" - a explicat Dmitro Kuleba.
Amintim că întâlnirea dintre Biden și Zelenski a avut loc la 1 septembrie, la Washington. Liderul ucrainean a declarat că, în timpul discuțiilor cu Biden, subiectul prioritar a fost situaţia de securitate din Donbas, din Crimeea ocupată, din regiunea Mării Negre şi a Mării Azov, precum și securitatea energetică a Ucrainei și a Europei. (Rador)