Într-un discurs despre încălzirea globală, Joe Biden a vorbit despre emisiile rafinariilor de petrol din apropierea casei sale din copilărie, din Claymont, și a spus că are cancer.
În urma declarației, Casa Albă a venit rapid cu explicații, menționând că se referea la tratamentul pentru cancerul de piele pe care l-a avut înainte de a prelua mandatul anul trecut.
Vorbind despre industria petrolieră din apropierea casei sale din copilărie, Joe Biden a explicat cum el și alți oameni cu care a copilărit au cancer.
„De aceea, eu și al naibii de mulți alți oameni cu care am crescut avem cancer și de aceea pentru cea mai lungă perioadă de timp Delaware a avut cea mai mare rată de cancer din țară”, a spus Biden.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, a făcut referire la o postare a editorialistului de la Washington Post, Glenn Kessler, care a remarcat că lui Biden i s-au îndepărtat „cancerele de piele non-melanomice” înainte de a-și prelua funcția.
În această situație, rămâne neclar de ce președintele amercian a ales să folosească prezentul atunci când a vorbit despre cancer.
Adevărul despre starea de sănătate a lui Biden
Între timp, autorul Michael Malice a glumit spunând „Nu vă faceți griji că Joe Biden are cancer, este căsătorit cu un medic”, referindu-se la faptul că prima doamnă Jill Biden folosește titlul de onoare „Dr.”.
De asemenea, medicul lui Biden, dr. Kevin O’Connor, a emis anul trecut un raport de sănătate în care nu se făcea referire la președinte ca având cancer.
Medicul a spus că Joe Biden a suferit de cancer de piele din cauza timpului petrecut la soare, mai degrabă decât din cauza expunerii la substanțele chimice utilizate de industria petrolieră. Acesta a mai adăugat, făcând referire la Biden, că în prezent nu există zone suspecte pentru cancerul de piele.
„Înainte de a-și începe președinția, i-au fost îndepărtate mai multe cancere de piele localizate, prin intervenția chirurgicală Mohs. Aceste leziuni au fost excizate complet”, a mai spus medicul.
Biden, în vârstă de 79 de ani, este cel mai în vârstă președinte al SUA. Acuitatea sa mentală este adesea o chestiune de dezbatere publică. El a precizat, totuși, că intenționează să candideze pentru un al doilea mandat, potrivit site-ului New York Post.