Alertă în SUA! Fostul președinte, operat de urgență. Care este starea acestuia. Breaking news

Fostul preşedinte american şi laureat al premiului Nobel pentru Pace, Jimmy Carter, a suferit luni o fractură de şold, a anunțat fundaţia sa, precizând că democratul în vârstă de 94 de ani a fost operat cu succes, transmite AFP.

„În timp ce pleca în această dimineaţă să vâneze curcani sălbatici, fostul preşedinte american Jimmy Carter a căzut în casa sa din Plains, Georgia”, în sudul Statelor Unite, a explicat Centrul Carter într-un comunicat.

„El se recuperează după o operaţie la şoldul fracturat la Phoebe Sumter Medical Center, din Americus, unde soţia sa Rosalynn este lângă el. Intervenţia a decurs bine", continuă comunicatul.

„Preşedintele Carter a declarat că cea mai mare preocupare a sa este că sezonul de vânătoare de curcani sălbatici se încheie săptămâna aceasta, iar el nu şi-a atins cota de păsări”, adaugă cu umor Carter Center.

Potrivit acestuia, fostul preşedinte speră că statul Georgia îi va permite să folosească anul viitor respectiva cotă neutilizată acum.

Într-un tweet, preşedintele Donald Trump i-a urat însănătoșire grabnică.

„Dl.Carter era într-o excelentă dispoziţie când am vorbit luna trecută - totul va merge bine!”, a adăugat Trump.

Artizan al acordurilor de la Camp David care au dus, în martie 1979, la semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean, Jimmy Carter a fost preşedinte al SUA între 1977 şi 1981.

El era de asemenea la conducere în timpul crizei ostaticilor americani din Iran în 1979-1980, eveniment care i-a conturat o imagine de lider naiv în plan extern şi i-a adus numeroase critici în ţara sa.

După înfrângerea în faţa republicanului Ronald Reagan în 1981, cel de-al 39-lea preşedinte al Statelor Unite a devenit un om al păcii, cu multiple misiuni umanitare şi de mediere din Cuba sau Etiopia până în Coreea de Nord.