„Încearcă să nu-ți mai faci griji / Încearcă să nu te mai amărăști,/ Nu știi că totul este în regulă?/ Hai, culcă-te liniștit, dormi,/ Lasă lumea să se învârtă singură în noaptea asta.”

Așa îi cântă Maria Magdalena lui Iisus în fabuloasa scenă a „Ungerii din Betania” din opera rock „Jesus Christ Superstar”. Mântuitorul lumii stă cu capul în poala femeii păcătoase, care îi mângâie părul pe care abia i-l unsese cu mir scump, îl leagănă și îl alintă ca pe un copil.

A treia duminică a Triodului (amintim că este acea perioadă a anului bisericesc care pregătește Învierea; ea durează zece săptămâni: trei înainte de Post, șase de Post propriu-zis și Săptămâna Mare) este dedicată Înfricoșătoarei Judecăți.

Mântuitorul Însuși, citat de Evanghelistul Matei, povestește cum va fi la Sfârșitul Lumii: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul Slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre...”

Criteriul de separare și de stabilire a „destinației finale” este surprinzător și de o simplitate dezarmantă. Celor drepți, El le va zice:

„Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.”

Pe bună dreptate, drepții se vor mira:

„Când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei?...”

Însă taina le este dezlegată rapid:

„Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.”

Scena se repetă pe dos cu cei ticăloși.

Acum, lucrurile sunt deslușite: cheia raiului este Iubirea. Iar a-l iubi pe cel de lângă mine înseamnă a-L iubi direct pe Hristos. N. Steinhardt, care citează încântat scena din opera rock, explică în „Jurnalul fericirii”: „Pilda Mariei-Magdalena înseamnă că nu trebuie să ne eschivăm în abstracțiune și generalizare (...)”

Și monahul de la Rohia continuă:

„A! Nu-i rău să vrei binele omenirii: și al sărăcimii și al clasei muncitoare, dar e ușor; mai greu e să-l duci pe brațe la tinetă pe deținutul ăsta paralizat (și care poate simulează), să-i dai plosca operatului ăsta care nu se poate da jos din pat (și care, poate, nițeluș exagerează), să rabzi sforăiturile generalului Constantinescu-Țăranu fără a-l deștepta din somn și a-l soma rățoit să se întoarcă pe o parte (nu i-ar fi, zău așa, imposibil), să-l oblojești pe nesimțitul ăsta care urinează în gamelă, să-l asculți pe neînduratul pisălog care nu-și află liniștea decât turuindu-și fără încetare necazurile, ranchiunele, amarul.”

De aceea este mântuirea atât de grea: cum să-i spui vorbe de alint funcționarului de la ANAF care tocmai ți-a trântit geamul de la ghișeu în nas?