Finlanda devine oficial de marți un aliat NATO cu drepturi depline, a declarat secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg. Procedurile de ratificare a tratatului de aderare au fost finalizate luni, 3 aprilie.
Finlanda a devenit, începând de marţi, membră a Alianţei Nord-Atlantice ( NATO). În acest context, secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg a declarat: „Decizia de aderare la NATO va face Finlanda mai sigură şi Alianţa Nord-Atlantică mai puternică. Tratatul de înfiinţare a Alianţei Nord-Atlantice, tratatul fundamental al NATO, şi este greu să ne imaginăm o modalitate mai bună de a celebra aniversarea noastră decât cu această ocazie, în care Finlanda devine membru cu drepturi depline al Alianţei.
Miniştrii de externe din NATO se întâlnesc şi pentru a discuta şi pentru a discuta dacă războiul început de preşedintele Putin împotriva Ucrainei este într-o zonă gri în momentul de faţă. Vom discuta şi cu ministrul Kuleba şi vom vedea modul în care putem să întărim sprijinul pe care Alianţa îl dă Ucrainei.
Nevoile urgente le vom discuta şi, de asemenea, un program pe termen lung, un program care să fie pe mai multe arii, care să sprijine Ucraina, să-şi dezvolte interoperabilitatea cu aliaţii din NATO şi să înceapă să se îndrepte spre îndeplinirea standardelor NATO.
Mâine, în şedinţa finală, vom discuta de asemenea mai multe subiecte aflate în atenţie, cum ar cele legate de Africa de Nord, de Orientul Mijlociu de combaterea terorismului şi de modul în care putem să investim mai mult în apărare.
Mă aştept să avem o discuţie şi în legătură cu întâlnirea de la Vilnius, unde vom avea planuri mai concrete şi mai ambiţioase pentru apărare şi de banii pe care e nevoie să îi cheltuim într-o lume destul de periculoasă acum. Ne vom întâlni cu partenerii noştri din Asia-Pacific, Australia, Japonia şi Coreea de Sud”, a mai subliniat Jens Stoltenberg.
Jens Stoltenberg: Securitatea nu este o problemă regională, este o problema globală
Jens Stoltenberg a mai subliniat faptul că invazia Ucrainei de anul trecut este cea care, de altfel, a dus la decizia Finlandei și Suediei de a deveni partenere NATO.
„Ceea ce se întâmplă în Europa se poate întâmpla în Asia-Pacific, ceea ce se întâmplă în Asia-Pacific este important pentru Europa, iar războiul din Ucraina demonstrează exact cât de importante sunt aceste ramificații. E nevoie să rămânem împreună cu partenerii noștri din Asia-Pacific și acestea vor fi discuțiile pe care le vom avea. Vorbim despre ceea ce vedem de mai mulți ani. Este, de asemenea, și în nord, în zona Finlandei. Asta are loc și în zona arctică, de asemenea, și nu vedem doar intervenția militară a Rusiei, dar și dorința președintelui Putin de a folosi forța împotriva alianțelor”, mai spune secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg.
Putin a dus la decizia Finlandei și Suediei de a deveni partenere NATO
Şi continuă: „Georgia în 2008, Crimeea în 2014, e o parte a unui model pe care îl folosește președintele Putin și de aceea încercăm să întărim NATO și pregătirea sa și rapiditatea de intervenție. Invazia Ucrainei de anul trecut este cea care, de altfel, a dus la decizia Finlandei și Suediei de a deveni partenere NATO, ceea ce demonstrează că atunci când președintele Putin a declarat ca și scop al invaziei sale să aibă mai puțin NATO în zona sa, la granițele sale și să nu aibă țări ale NATO mai multe în propiere de sine, n-a reușit să obțină decât inversul, a primit mai multe trupe, o graniță mai extinsă cu Alianța Nord-Atlantică, Finlanda astăzi și, de asemenea, Suedia, după ce va parcurge toate etapele, prezența noastră va însemna mai multe exerciții în zona nordică, pentru a întări modelul pe care Alianța Nord-Atlantică l-a pus deja în practică”, a concluzionat Jens Stoltenberg.