Jennifer Lopez va cânta în România, în turneul „Up All Night Live”

Jennifer Lopez va cânta în România, în turneul „Up All Night Live”Jennifer Lopez. Sursa foto. Facebook

Jennifer Lopez va susține, în acest an, un concert în România, pe data de 27 iulie, show-ul făcând parte din turneul său mondial „Up All Night Live”.

Jennifer Lopez a anunțat când va începe turneul

Artista a anunțat, în cadrul unei postări pe Instagram, că va susține câteva concerte în această vară pentru fanii internaționali și că abia așteaptă să se reîntoarcă pe scenă.

„Pentru toţi iubitorii mei internaţionali JLovers, voi face câteva date de spectacol selectate pe parcursul verii. Abia aştept să mă întorc acolo să vă văd pe toţi. A trecut prea mult timp. Va fi o vară uimitoare”, a scris vedeta.

Turneul va începe pe 1 iulie în Turcia și va include concerte în Egipt, Spania, unde Jennifer Lopez va susține șapte spectacole, Ungaria, Italia, Polonia, Abu Dhabi, Kazakhstan și Armenia.

Succes continuu în muzică și film

Artista, cunoscută pentru cariera sa de cântăreață, dansatoare și actriță, este o vedetă de succes cu numeroase premii și realizări impresionante. Până în prezent, aceasta a vândut peste 80 de milioane de albume, are mai mult de 15 miliarde de stream-uri și a atras aproape 28 de milioane de ascultători lunari pe Spotify.

Jennifer Lopez continuă să capteze publicul prin rolurile sale jucate în filme. Ambele producții recente de pe Netflix, în care a jucat, „Atlas” și „The Mother”, au ajuns pe primul loc pe platformă, iar cel din urmă este, în prezent, unul dintre cele mai vizionate 10 filme din istoria Netflix. În 2025, cel mai nou film al său, „Unstoppable”, a ocupat primul loc pe Amazon Prime Video la nivel global.

De asemenea, interpretarea sa în „Kiss of The Spider Woman” a fost apreciată de critici la Festivalul de Film Sundance. Următorul său proiect pe Netflix, „Office Romance”, este în prezent în proces de filmare, avându-l alături pe actorul și scenaristul Brett Goldstein, cunoscut pentru rolurile sale din „Ted Lasso” și „Shrinking”.