Jaqueline Cristian, victorie la China Open

Jaqueline Cristian la China Open

Jucătoarea de origine română Jaqueline Cristian a eliminat-o, în turul al doile, pe Berbora Krejcikova, locul 10 mondial şi favorită numărul 7, după un meci de aproape trei ore, la China Open.

Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian a reputat o victorie mare împotriva locului 10 mondial

După aproape trei ore de meci, jucătoarea de tenis, locul 80 mondial, s-a calificat în turul trei la China Open.

Jaqueline Cristian  a trecut în turul doi de sportiva cehă Berbora Krejcikova (locul 10 mondial, 28 de ani), favorită 7, cu scorul de 1-6, 6-4, 7-5.

Pe Jaqueline Cristian o așteaptă un tur trei cu o altă sportivă cehă

În turul trei, jucătoarea de 26 de ani, va evolua cu o altă sportivă din Cehia, Karolina Muchova, în vârstă de 28 de ani şi locul 49 mondial.

Jaqueline Cristian la București / Sursa foto: Facebook

Câștigătoarea turului trei la China Open este recompensată cu 65 de puncte WTA şi suma de 59.100 de dolari.

La Jocurile Olimpice 2024, Jaqueline Cristian a pierdut turul 2

După ce a trecut de Caroline Garcia, Jaqueline Cristian a pierdut în trei seturi la capătul unui meci care s-a întins pe durata a două ore și 16 minute. Angelique Kerber, fost lider mondial, a fost superioară la capitolul mingi de break, 4/9 față de 3/10.

Tenismena a încheiat partida cu șapte ași și cu cinci duble greșeli.

China Open a ajuns la ediția cu numărul 23 pentru bărbați și 25 pentru femei

China Open 2024 este un turneu profesionist de tenis jucat pe terenuri dure în aer liber.

Inițial China open a fost o competiție de tenis pentru femei. Competiția din 2024 este cea de-a 23-a ediție pentru bărbați și a 25-a pentru femei.

Turneul este clasificat ca un eveniment WTA 1000 pe Turul WTA 2024 și un eveniment ATP 500 pe Turul ATP 2024.

Centrul Național de Tenis din Beijing găzduiește turneele atât pentru bărbați cât și pentru femei.

Competițiile se țin în perioada 25 septembrie - 6 octombrie pentru turneul masculin și, respectiv, între 26 septembrie și 2 octombrie, pentru turneul feminin.

Acesta este primul an în care turneul feminin este extins în decurs de două săptămâni.