JAPONIA LIVE: Comisarul UE pentru energie, despre criza nucleară de la Fukushima: "Se vorbeşte despre o Apocalipsă şi cred că termenul e bine ales"
- Adrian Cochino
- 17 martie 2011, 14:43
Autoritatea franceză pentru securitate nucleară (ASN) a estimat că accidentul de la Fukushima a atins gradul de gravitate 6, pe scara internaţională a evenimentelor nucleare, relatează Le Monde, care citează Reuters. Nivelul 7 a fost atins o singură dată, la catastrofa de la Cernobâl în 1986. "Ne aflăm acum într-o situaţie diferită faţă de cea de ieri. Este clar că ne aflăm la nivelul 6, care este un nivel intermediar între ceea ce s-a întâmplat la centrala americană Three Mile Island în 1979 şi ce s-a întâmplat la Cernobâl", a declarat André-Claude Lacoste, preşedintele ASN. Sâmbătă, după o primă deflagraţie la reactorul 1, autorităţile nipone au clasat incidentul la gradul 4.
O explozie s-a auzit şi astăzi la primele ore ale dimineţii în Japonia (ora locală 6.10) la reactorul 2 al centralei nucleare Fukushima, o nouă sperietură pentru ţara care se află încă sub imperiul şocului suferit vineri, după cutremurul de 9 pe Richter şi tsunami. Este a treia explozie înregistrată la centrala Fukushima, unde operatorii încearcă disperaţi de câteva zile să răcească trei reactoare. Primele două explozii (la reactoarele 1 şi 3) au fost cauzate de acumulările de hidrogen. Este neclar încă ce anume a provocat-o pe a treia, dar primele semne arătau că aceasta a fost mai serioasă. Un incendiu izbucnit la reactorul 4 (care nu este activ) a complicat şi mai mult lucrurile. Incendiul a fost stins în cele din urmă. Nivelul radiaţiilor a crescut în timpul zilei iar oficialii niponi au admis că este periculos pentru sănătate. Ulterior, guvernul a anunțat că nivelul radiațiilor la centrală a scăzut. Teste de rezistenţă pentru centralele nucleare din UE 23.50 Un nou incendiu a izbucnit la reactorul 4 al centralei Fukushima. 19.35 Două declarații. Una aparține comisarului european pentru energie, germanul Guenther Oettinger, care atrage atenția asupra gravității incidentelor din Japonia. „Se vorbește despre o Apocalipsă și cred că termenul este bine ales”, a spus oficialul european în fața Parlamentului European.Termenul „Apocalipsă” fusese folosit de ministrul german de externe Guido Westerwelle. A doua declarație aparține directorului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), japonezul Nobuo Tanaka, care spune că prețul luptei împotriva încălzirii globale va crește dacă lumea va renunța la energia nucleară în urma incidentelor. „Cred că este foarte dificil, chiar imposibil, să luptăm (împotriva încălzirii globale) fără să folosim energia nucleară”, a spus oficialul AIEA. 19.25 Compania TEPCO, operatorul centralei nucleare Fukushima, a anunţat că intenţionează să arunce apă de la bordul elicopterelor în piscina reactorului 4, pentru răcirea combustibilului nuclear uzat, iar producătorul echipamentelor, Toshiba, a indicat că a trimis la faţa locului o echipă de experţi, informează AFP şi Kyodo, citate de Agerpres.
TEPCO a explicat că studiază această soluţie deoarece nu se poate interveni cu mijloace obişnuite pentru răcirea combustibilului, la reactorul avariat de seismul de 9 grade urmat de tsunami, care a lovit vineri coastele nord-estice ale Japoniei. „Şi uzat, combustibilul nuclear trebuie să continue să fie cufundat” în lichid, a precizat pentru AFP un expert de la Institutul francez de radioprotecţie şi siguranţă nucleară.
Reactorul 4, unul din cele şase ale centralei Fukushima 1, a fost afectat de o explozie urmată de un incendiu, la primele ore ale dimineții de azi. 19.20 Nivelul radiațiilor este în scădere la centrala Fukushima, situația este însă în continuare complicată. 19.10 România susţine propunerea organizării unor teste de rezistenţă privind centralele nucleare din Europa, după recentele accidente la o centrală nucleară din Japonia, a declarat marţi preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Vajda Borbala, citat de Agerpres.
La finalul unei reuniuni a autorităţilor naţionale din domeniul siguranţei nucleare şi operatorilor în sectorul energiei nucleare din UE, convocată de comisarul european pentru energie, preşedintele CNCAN a spus că participanţii la întâlnire au fost de acord că trebuie sporită securitatea nucleară la nivel european. Citește aici detalii cu privire la siguranța reactoarelor de la Cernavodă în caz de cutremur. 18.50 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a trimis astăzi o echipă formată din 4 funcţionari consulari la Tokyo, în vederea consolidării componentei de specialitate a asistenţei oferite cetăţenilor români aflaţi în Japonia, anunță MAE într-un comunicat. Până în momentul de faţă, Ambasada României la Tokyo şi Departamentul Consular din cadrul MAE au primit un număr de 62 de solicitări de asistenţă consulară şi informaţii. MAE îndeamnă cetăţenii români să evite călătoriile care nu sunt necesare în Japonia. De asemenea, recomandăm evitarea, în totalitate, a deplasărilor în zonele calamitate. 18.20 Responsabilii cu securitatea nucleară din Uniunea Europeană au decis astăzi, la Bruxelles, să supună reactoarele din statele membre unor teste de rezistenţă în caz de cutremure, valuri seismice şi atacuri teroriste. 16.47 Premierul nipon Naoto Kan le-a cerut azi Forţelor de autoapărare (armata japoneză) să-şi intensifice şi să-şi axeze activitatea pe operaţiuni de ajutorare a supravieţuitorilor cutremurului de vineri. „Vom continua operaţiunile de salvare, dar ne vom orienta tot mai mult spre nevoile oamenilor aflaţi în centrele pentru persoane evacuate”, a declarat Naoto Kan cu ocazia unei reuniuni de urgenţă a celulei de criză de la Tokio. Insistând că produsele de primă necesitate ajung cu întârziere la supravieţuitori, premierul nipon le-a cerut militarilor să-şi asume un rol central în colectarea şi transportul respectivelor produse în zone afectate de cutremur. 16.07 Un nou seism cu magnitudinea 6 a avut loc astăzi la sud-est de Tokio. Bilanțul oficial provizoriu al victimelor cutremurului şi tsunamiului care au lovit vineri nord-estul Japoniei a fost actualizat, ridicându-se la 3. 373 de morţi, 6.746 dispăruţi şi 1.897 răniţi, potrivit poliției nipone. 15.16 Companiile aeriene îşi deviază cursele. Administraţia Aviaţiei Federale americane a anunţat că este pregătită să-şi redirecţioneze cursele înspre Japonia, în cazul în care se agravează criza nucleară generată de recentul cutremur de 9 grade, informează Reuters. "Dacă acest scenariu se va adeveri, anticipăm că transportatorii şi ceilalţi turoperatori îşi vor revizui programele de zbor", menţionează un comunicat al agenţiei americane, difuzat la Washington. Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat deja că îşi deviază până duminică toate cursele la Tokyo spre alte oraşe din arhipelag. 13.30 Pentru Autoritate franceză pentru securitate nucleară, accidentul nuclear din Japonia e de nivelul 6 din 7, pe scara internaţională a evenimentelor nucleare. Reprezentanţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) susţin că este puţin probabil ca actuala criză de la Fukushima să degenereze într-un nou Cernobâl. 11.30 Un rezervor care conţine combustibil uzat de la reactorul 4 al centralei Fukushima Daiichiar ar putea fierbe, nivelul apei e în scădere, a declarat un oficial al Tokyo Electric Power Co, operatorul reactorului, a anunţat Kyodo, citată de Reuters. Reactorul 4 al centralei nucleare Fukushima 1 a luat foc azi-dimineaţa. El nu se afla în funcţiune vinerea trecută, când s-a produs cutremurul care a devastat prefectura Fukushima şi alte zone din nord-estul Japoniei. 11.21 Două breşe de un diametru de opt metri au apărut în exteriorul reactorului 4 al centralei Fukushima, în urma unei explozii. 10.48 Potrivit Kyodo News, bilanţul provizoriu al victimelor seismului a ajuns la 6.000 de morţi. 10.17 O uşoară creştere a temperaturii a fost înregistrată la reactoarele 5 şi 6 de la centrala nucleară Fukushima. 9.45 Japonia a comunicat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) că un rezervor de combustibil utilizat a luat foc la un reactor al centralei nucleare de la Fukushima şi radiaţiile au fost emise direct în atmosferă, informează Reuters. Potrivit AIEA, care citează informaţii pe care le-a primit de la autorităţile japoneze, emisii de până la 400 de millisievert (mSv) pe oră, unitatea de masură pentru dozele de radiaţii care ajung în organism, au fost raportate la centrala nucleară de la Fukushima. "Autorităţile nipone afirmă că există posibilitatea ca incendiul să fi fost cauzat de o explozie a hidrogenului acumulat", se arată într-o declaraţie a AIEA. 8.59 Numeroase zboruri spre Tokyo au fost anulate. Compania aeriană taiwaneză Eva a anunţat că nu va mai opera curse spre capitala Japoniei până la sfârşitul lunii 8.21 Peste o mie de oameni au murit în urma cutremurului numai în prefectura Iwate. 8.01 "Puterea nucleară este cel mai înfricoşător lucru, chiar şi decât tsunami. Guvernul, autorităţile... nimeni nu ne spune nouă, cetăţenilor, ce s-a întâmplat cu adevărat", a declarat un localnic evacuat din Minami-soma. 7.21 Premierul Naoto Kan a trimis mesaje pe telefoanele mobile prin care le-a cerut cetăţenilor să economisească energia electrică. 05.52 Indicele principal al bursei japoneze, Nikkei, a scăzut cu peste 8% după comentariile premierului şi pe fondul crizei de la centrala Fukushima. 05.42 O cantitate mică de substanţe radioactive a fost detectată la Tokyo, anunţă agenţia de ştiri Kyodo. BBC notează că Air China a anulat zborurile de la Shanghai şi Beijing către Tokyo. 05.25 Întrebarea care nu a primit încă un răspuns clar de la autorităţile japoneze este: cât de avariat este învelişul reactorului 2? Guvernul japonez se va reuni în curând pentru a discuta despre operaţiunile de salvare şi despre problema centralei nucleare. Au apărut tot mai multe critici care vizează informaţiile insuficiente oferite de autorităţi cu privire la criza nucleară de la Fukushima. 05.10 Agenţia de ştiri Kyodo citează TEPCO care anunţă că incendiul de la reactorul 4 pare să fi fost stins. Unitatea 4 adăpostea combustibil uzat, au anunţat autorităţile. 04.40 Nivelul radiaţiilor în apropierea reactorului 3 este de 400 de ori mai mare decât limita admisă într-un an. Nivelul este foarte periculos pentru om, explică un expert pentru televiziunea NKH, cei 50 de lucrători rămaşi la centrală poartă evident echipament de protecţie. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Yukio Edano, spune că cea mai probabilă cauză a nivelului crescut al radiaţiilor este incendiul izbucnit la reactorul 4 şi nu explozia de la reactorul 2. El a admis că o cantitate redusă de radiaţii va ajunge în zone mai îndepărtate de centrală, notează The Guardian. 04.15 Premierul a mai declarat că nivelul radiaţiilor la centrala Fukushima a crescut considerabil şi că riscul scurgerii de material radioactiv este mare. El a solicitat evacuarea tuturor locuitorilor pe o rază de 20 de km şi a cerut celor care locuiesc pe o rază între 20 şi 30 de km să rămână în case. A insistat că populaţia trebuie să îşi păstreze calmul. 04.10 Premierul japonez Naoto Kan anunţă că un incendiu a izbucnit la reactorul 4 al centralei Fukushima. 02.40 Nivelul radiaţiilor la centrală imediat după explozie este ridicat, nu atât de ridicat pentru a reprezenta o ameninţare la adresa sănătăţii oamenilor, au asigurat oficialii TEPCO. Agenţia de ştiri Kyoto a precizat însă că există temeri privind o posibilă scurgere de materiale radioactive.
02.30 Reprezentanţii companiei Tokyo Electric Power Co (TEPCO), care operează centrala, au anunţat la mai puţin de o oră după explozie că o parte din angajaţii care lucrează acolo au fost evacuaţi - 50 au rămas totuşi la faţa locului. Ei au precizat că este posibil ca explozia să fi avariat bazinul folosit pentru răcirea reactorului, aflat la baza vasului de izolare. Nu au clarificat însă dacă deflagraţia a afectat învelişul reactorului.
În vreme ce au evitat să ofere detalii exacte despre natura exploziei şi despre efectele ei, directorii companiei şi-au cerut însă, în mod repetat, scuze. "Ne cerem scuze pentru grijile şi neplăcerile pe care le-am provocat", au insistat reprezentanţii TEPCO, în faţa reporterilor care îi presau pentru a afla mai multe despre explozie.
În cursul zilei de ieri, guvernul japonez a admis că este foarte probabil ca barele de material radioactiv din cele trei reactoare ale centralei să fi început să se topească. Autorităţile au subliniat însă că "depun toate eforturile, în pofida circumstanţelor dificile, să stabilizeze centrala nucleară şi să asigure securitatea mediului înconjurător". Metoda japonezilor de a răci reactoarele - cu apă de mare, în condiţiile în care sistemele de răcire ale centralei sunt în pană - nu a avut rezultatele aşteptate. Nivelul apei nu a crescut iar barele de material radioactiv din reactorul 2 au rămas ieri, timp de cel puţin câteva ore, complet expuse. Surse: BBC, Le Monde, Euronews, Agerpres