Jaf național. 11 miliarde de euro pentru 745 de kilometri de autostradă, după 30 de ani!
- Simona Ionescu
- 15 februarie 2020, 08:00
Licitațiile aranjate, instalarea unor aserviți politic în funcții cheie – în dauna profesioniștilor – care să aducă șpăgi grase pentru partid și cel care l-a instalat, incompetența și legislația buruienoasă și cu multe lacune ne țin pe loc mult-așteptatele autostrăzi. Un exemplu proaspăt, elocvent, este guvernarea PSD-ului, din ultimii trei ani, care a reușit să dea un miliard de euro pentru numai 94 de kilometri de autostradă dați în folosință. Și ăia începuți înainte de venirea PSD la putere.
Până în 2004, niciun guvern n-a fost interesat de construcția vreunei autostrăzi, pe motiv că nu sunt bani la bugetul de stat. Ca dovadă stă faptul că din 1990 pînă în 2004, când s-au dat în folosință două segmente din Autostrada Soarelui, nu s-a inaugurat niciun milimetru de autostradă. Abia atunci, când devenise certă aderarea noastă la Uniunea Europeană, dar mai ales după 2007, când dezideratul se împlinise, guvernanții noștri, indiferent de partid au început să adulmece mirosul banilor din finanțările UE. Și, de atunci, a început marele jaf.
26 de miniștri ai Transporturilor și peste 20 de șefi la „Drumuri” în 20 de ani
Din 1990, am avut până astăzi 26 de miniștri ai Transporturilor, din care 17 din 2004 și 15 după 2007. Niciunul n-a făcut mai nimic. Principalul scop a fost să-și numească, pe prieteșug, oameni în conducerea fostei Companie Națională de Drumuri, actuala Companie Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), care la rându-le, să aranjeze licitații și să negocieze comisioane grase ca să-și răsplătească expedientul primit. Până și această Companie a avut, în ultimii 20 de ani, cam tot atâția directori, de unde și raționamentul, judecata de valoare. Aceștia aveau ca unic scop să facă rost de bani pentru „binefăcătorul” său și, nu în mică măsură, pentru partidul lor.
Cu zece miliarde de euro se putea construi de trei ori mai mult!
Statistic, din 1990 până în 2004, când s-au deschis două bucățele din Autostrada Soarelui A2, în România nu s-a inaugurat niciun kilometru de autostradă. Pentru perioada 1990-2004, documentele cu banii alocați pentru Autostrada Soarelui nu pot fi accesate. S-au aneantizat.