S-a scris mult despre viața și arta lui Jacqueline Du Pré (1945 – 1987). Povestea ei are toate ingredientele care fac, uneori, din marii artiști personaje de tabloid.
A fost un copil minune. A studiat violoncelul de la cinci ani, trecînd de la un profesor la altul, într-un uimitor ritm al învățării. Unul după altul, profesori din ce în ce mai buni recunoșteau rapid, după cîteva luni, că nu mai au ce s-o învețe. Cînd a ajuns la apogeu și ridica săli în picioare, avea în jur de 24 de ani și trecuse deja prin mîna unora precum Paul Tortelier, Pablo Casals și Mstislav Rostropovici. În preajma Crăciunului anului 1967 l-a cunoscut pe Daniel Barenboim. Șase luni mai tîrziu, Jacqueline Du Pré s-a convertit la iudaism și s-a căsătorit, la Ierusalim, cu faimosul pianist. Au devenit imediat un cuplu de muzicieni entuziasmant, care a produs vîlvă mare în lumea muzicii clasice prin concerte și înregistrări susținute în ritm alert. „Beatlemania” care cuprinsese cu totul lumea pop în acei ani avea un corespondent perfect în lumea muzicii clasice prin admirația pe care o stîrnea tuturor cuplul tînăr, genial și îndrăgostit Barenboim – Du Pré. Zvonurile că mariajul lor nu e tocmai perfect au început să apară relativ repede, diverse surse atribuind și lui și ei aventuri extraconjugale, dar lumea era altfel atunci și asemenea bîrfe nu erau deloc periculoase pentru imaginea lor de mari artiști, pentru simplul motiv că presa știa, cu responsabilitate de neîntîlnit astăzi, ce e important și ce nu. Apoi, ca în tragediile antice, destinul a lovit cumplit. Fără să poată preciza exact de cînd, Jacqueline Du Pré începuse să simtă o amorțeală în brațe. Doctorii au spus că e vorba despre stres și au recomandat revizuirea drastică a agendei ei de lucru. În 1973, Jacqueline Du Pré era la New York pentru o serie de patru concerte cu dublul de Brahms, alături de Pinchas Zuckerman, sub bagheta lui Leonard Bernstein. La repetiții, nu s-a putut mișca aproape deloc. A avut nevoie de ajutor pentru a deschide cutia violoncelului. Bernstein i-a spus, zîmbind: „Hai, nu fi prostuță! Poți să cînți. Ai doar trac, dar trece.” La al treilea concert, a clacat. A fost un concert catastrofal și Bernstein și-a dat seama că e altceva decît credea. El însuși a dus-o la medic de-ndată. După controale complexe, diagnosticul a fost cutremurător: scleroză multiplă. De atunci, Jacqueline Du Pré nu a mai cîntat niciodată. Cînd nu a mai putut cînta, a dat ore de master-class, adesea imobilizată în scaun. Avem ore întregi înregistrate cu ea în timpul acestor cursuri și astfel putem să constatăm că forța talentului ei era perfect dublată de o capacitate intelectuală ieșită din comun. A murit la 42 de ani.
De cîțiva ani, Daniel Barenboim începuse la Paris o relație cu pianista Elena Bașkirova, actuala lui soție. În ultimii ani, pe care i-a petrecut la Londra, Jacqueline Du Pré nu a știut niciodată că soțul ei are copii și, practic, o altă viață la Paris. Peste decenii, Barenboim a mulțumit presei britanice, care sigur că a știut, dar nu a publicat niciodată vreun rînd, menajînd ultimii ani ai lui Jacqueline Du Pré. „Pe drept cuvînt, o considerau un fel de comoară națională care trebuie respectată”, spune azi Barenboim, făcîndu- ne să oftăm după această decență inteligentă a meseriei de jurnalist, care nu mai există astăzi. Iar presa britanică a avut dreptate: dincolo de complicațiile vieții private, Jacqueline Du Pré a fost un excepțional muzician, un fel de forță a naturii cu expresie muzicală. Intensitatea carismei ei era formidabilă, după cum neobișnuită era și capacitatea ei de concentrare.
Ca mai toate femeile care poartă numele Jacqueline și Jacqueline Du Pré era numită de prieteni Jackie. În lumea mondenă, numele acesta te duce imediat cu gîndul la soția fostului președine american J.F.Kennedy, aceeași cu soția fostului miliardar grec A. Onassis. Cum lumea mondenă trece, dar lumea culturii nu, sînt gata să pun pariu că peste un secol Jackie care va rămîne va fi Jacqueline Du Pré, căci ea e Jackie care contează.
Recomandările noastre
