Izolarea AUR a adâncit prăpastia dintre PSD și Putere
- Alecu Racoviceanu
- 21 decembrie 2020, 02:00
PNL, USR-PLUS și UDMR au parafat înțelegerea privind guvernarea în următoarea perioadă.
Gest perfect predictibil după ce rezultatele alegerilor au fost validate de președintele Klaus Iohannis chiar înainte ca numărarea voturilor să se termine.
Câștigător categoric ca număr de voturi și parlamentari, PSD nu a ajuns nici măcar la o masă de negocieri serioase din 6 decembrie încoace. E și ”vina” configurației viitorului Parlament.
Format din grupuri compacte și puține la număr, cinci, Parlamentul lasă marje mici de discuții. Practic, PSD avea nevoie de un aliat pentru a putea atrage ”sateliții” UDMR și Grupul minorităților, dar singurul posibil partener, AUR, este, de la descoperirea sa pe lista preferințelor electoratului, ținta unei campanii care face imposibilă orice asociere.
PSD a căzut și el în capcana negării oricărei discuții cu acest mixt de partide și militanți, fiindu-i teamă de atacurile care sigur ar fi urmat după o eventuală asociere.
Poate că a evitat discuțiile cu AUR ca o continuare a acțiunii de ”schimbare la față”, gătidu-se pentru a părea frecventabil atunci când guvernarea alături de USR-PLUS va eșua și PNL va porni prin Parlament în căutarea unui nou aliat pentru a păstra Puterea.
Dar, așa cum arată lucrurile acum, la momentul semnării acordului de guvernare, acest moment pare destul de îndepărtat.
Experiența altor structuri parlamentare spune că până atunci procentele se vor schimba, PSD urmând să piardă parlamentari.
Probabil că la început va fi vorba de cazuri singulare, oameni cooptați ”la bucată”. E normal ca PNL să încerce să rupă din PSD, majoritatea actuală fiind foarte fragilă și instabilă.
Dacă guvernarea actuală va ține destul de mult, e posibil să apară chiar și o fractură în PSD, să se rupă un grup destul de mare ca să poată constitui o ”balama” la ușa Puterii.