REGRET. Actorul George Ivaşcu consideră că în România s-a confundat comedia cu vulgaritatea.

EVZ: De ce în România există puţini actori de comedie? George Ivaşcu: E greu de făcut, mai ales comedia de calitate. În România s-a confundat comedia cu vulgaritatea, cu miştocăreala. Care e mai miştocar, ăla e şi umorist. Nu e adevărat. Umorul, comedia de calitate nu înseamnă să-ţi baţi joc de semenul tău. Să-l luăm pe Toma Caragiu. Umorul pe care el îl avea nu era vulgar. Nu trebuia să înjure, să spună bancuri porcoase sau să se scălămbăie în toate felurile ca să fie comic. Publicul nu e idiot. Cei care spun asta îl desconsideră.

Au românii umor? Întotdeauna au avut. Asta a fost una dintre calităţi, dar şi un defect. Românul a ieşit din probleme cu umor. Neamţul n-are, poate de-asta are Mercedesul.

Construirea Teatrului Metropolis o luaţi ca pe un rol? E o povară foarte dulce. Din afară pare frumos, dar numai eu ştiu că am făcut ulcer, am devenit insomniac, am dezvoltat obsesii... Te macină. Eu nu sunt un director, sunt un actor care are grijă de teatru.

Ce este cel mai greu în acest rol? Trăim încă cu o mentalitate să moară capra vecinului. Cred că nimic nu este greu atunci când construieşti. Te bucuri de fiecare pas al construcţiei. „Nici curent nu avea“

Regretaţi că nu mai jucaţi? Da, şi am o plăcere de a juca ieşită din comun. Duc lipsa perioadei când jucam non-stop. Cel mai frumos rol pe care l-am avut la 40 de ani a fost de a construi un teatru.

Cum s-a născut Teatrul Metropolis? Aici era o clădire care stătea să cadă, nici curent nu avea. În doi ani s-a construit un teatru, şi ca repertoriu şi ca instituţie. E foarte important să mai existe un teatru. Este primul teatru de proiecte.

Cum funcţionează un teatru de proiecte? Se propune proiectul, se finanţează, se joacă. Dacă are succes rămâne, dacă nu, la revedere. Şansa este că fiecare spectacol îşi are propria trupă.

Şi e mai bine aşa? La ora asta joacă peste 100 şi ceva de actori. Joacă, nu doar vin şi îşi iau leafa. Se creează locuri de muncă şi dai şansa şi tinerilor. Chiar dacă ai vedete, actori cu experienţă, balanţa înclină şi ne aflăm la o medie de vârstă sub 35 de ani.

Teatrul hipermarket

Repertoriul este foarte variat: improvizaţii, trick-shot, concerte... Eu am mers pe un concept: teatrul hipermarket.

Ce înseamnă asta? Eu cred că publicul s-a educat cu ajutorul telecomenzii, 365 de zile eşti obişnuit să schimbi programe, să îţi alegi ce vrei. Publicul are deja această mentalitate comercială.

Adică a-i da publicului ceea ce vrea? Da, la Metropolis poţi să vezi atât comedie bulevardieră, cât şi un spectacol de profunzime, ca „Hamlet“. Inclusiv conceptul nostru de a oferi produse pe care publicul să le aleagă, nu noi să impunem.

Şi Fonic Cafe, cafenea amenajată la etaj? Ne-am obişnuit să fim tot timpul pe fugă. Nu ne mai permitem micul lux de a ne pierde timpul la o cafea. Să vii înainte sau după spectacol şi să stai. Nu, să prindem repede metroul, suntem tot timpul într-o gâfâială, cu sufletul la gură.

După ce aleargă românul? După supravieţuire. De asta spun, măcar ziua în care îţi faci un cadou şi mergi la teatru, vii cu jumătate de oră mai devreme, să ai timp să bei o cafea. Teatrul trebuie să-ţi dea speranţă, linişte, sentimentul că, într-o epocă în care stăm ba în faţa televizoarelor, ba a computerelor şi te izolează de ceilalţi, măcar într-o seară să poţi să fii împreună cu alţii.

Poţi să vorbeşti şi cu actorii după spectacol? Da, de exemplu în Anglia, aceste lucruri se întâmplă frecvent.

Sunteţi credincios? Sunt o persoană cu frica lui Dumnezeu. Sunt credincios pentru că trebuie să fii vanitos să crezi că tu eşti centrul universului şi datorită ţie ţi se întâmplă totul. E o vanitate mult prea mare. Şi atunci trebuie să ştii că eşti un om ca toţi ceilalţi, care are o treabă de făcut.

EMOŢIONANT. Ivaşcu la aniversarea actriţei Olga Tudorache

POVEŞTI

„Astăzi, la ora 19.00, sunt în secolul XIX“

EVZ: Cum v-aţi hotărât să deveniţi actor? George Ivaşcu: Eu mă trezesc greu dimineaţa. Am aflat că programul artiştilor începe pe la 10.00. Mi s-a părut senzaţional, iar dacă nu ai repetiţii, începe seara când ai spectacol. Cât timp liber aş avea. Aşa credeam atunci. Pe lângă asta, mama mă ducea des la teatru. Când l-am văzut pe Octavian Cotescu, m-am făcut mic în scaun şi am spus: „Eu asta vreau să devin“. Un alt lucru pe care îl pot spune acum conştient este că mie nu mi-au plăcut jucăriile în copilărie, mi-au plăcut jocurile. Erau vase de spălat, dar pentru mine nu erau vase. Eram medic chirurg şi ele aveau o boală, operam. Sau luam aspiratorul şi eram căutătorul de mine, fiecare scamă era o mină pe care o anihilam. Mi-am dat seama că pot să le fac pe toate, şi dacă mă fac actor mă pot juca o viaţă.

Ce rol v-a marcat? Eu cred că fiecare rol pe care l-am avut a fost şansa de a trăi alt destin, măcar pentru două ore. Orice rol îţi dă şansa de a fi altcineva, indiferent că acel altcineva se numeşte Hamlet sau Romeo.

Cum se scurg orele spectacolului? Ai atât de multe lucruri de făcut, încât nu ai cum să te gândeşti dacă a trecut un minut sau cinci. Nu ştiu cum trece, dar ştiu că după un spectacol îmi trebuie o oră-două să revin la realitate. Este atât de frumoasă evadarea asta din realitate, să poţi să spui: astăzi, la ora 19.00, sunt în secolul XIX, fiind Don Quijote. E atât de palpitant, încât atunci când revii în 2009, într-un Bucureşti întunecat în care ţi-e frică să nu te muşte câinii, îţi dai seama că e mai frumos dincolo.

De momente amuzante din timpul spectacolelor vă aduceţi aminte? Romeo Pop, la Bulandra, avea ochelari fumurii şi i-am pus scoci negru. În culise era întuneric şi se aştepta când a intrat pe scenă să vadă, numai că a fost o mare derută până să-şi amintească şi textul, şi pe unde să o ia. Şi nici nu putea să joace fără ochelari, că aşa era rolul.

Dar ceva asemănător vi s-a întâmplat? Nu, de obicei eu le-am pun cărămizi în genţi colegilor, de nu puteau să le care. Îmi verific recuzita, tocmai ca să n-am surprize.

Care este menirea actorului? Condiţia actorului este de a vorbi despre oameni. Până la urmă, nu faci decât să fii un Ion Creangă, spui oamenilor poveşti. Ei au nevoie de ele. Măcar din când în când copilul din tine mai vrea să asculte o poveste. Ăsta este rostul teatrului, să vii şi, chiar dacă ai 150 de ani, să mai asculţi o poveste.

De unde vine nevoia de poveşti? Este o nevoie a fiecărui om de a şi visa. Altminteri nu te poţi echilibra, ai înnebuni să te gândeşti numai la lucruri concrete. Arta actorului este emoţia. De mic eşti învăţat să nu plângi, să nu faci aia... Măcar la teatru să ai şansa să vezi oameni vulnerabili, pentru că toţi eroii dramatici au o problemă. Şi-atunci frumuseţea acestei profesii constă în a te emoţiona din tot sufletul, într-o condiţie în care tot timpul ţi se spune să nu plângi.

Ce este cel mai dificil pentru un actor? Nu are voie să-i îmbătrânească sufletul. Actorul are această şansă teribilă de a fi toată viaţa un copil mare. Şi-atunci cel mai dificil este să spui „ştiu“. În punctul ăsta te-ai limitat şi devii o persoană deja pietrificată. În artă dacă spui „ştiu“, înseamnă că ştii într-un singur fel, nu diversifici, iar arta trebuie să fie diversificată.

"Eu cred că în România nimeni nu se ocupă de cultură, nimeni nu are grijă de tinerii care termină facultatea, nimeni nu le mai dă motivaţii.", George Ivaşcu, actor

"Una dintre întrebări a fost ce le spun tinerilor că li se întâmplă după ce termină facultatea, pentru că sistemul este blocat. Asta a fost motivaţia principală, de a construi un teatru de proiecte, care la noi lipseşte.", George Ivaşcu, actor LA

COMEDIE. Sandu Pop, George Ivaşcu, Florin Dobrovici şi Marius Drogeanu, în „Galy Gay“

CV

Spectacole la Teatrul de comedie şi TNB

• George Ivaşcu s-a născut pe 15 februarie 1968, la Bucureşti.
• Aabsolvit ATF în 1993, la clasa lui Gelu Colceag.
• Din 1993, este actor la Teatrul de Comedie.
• Din 1994, profesor asociat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti şi Universitatea de Litere „Lucian Blaga“, din Sibiu.
• Din 1996, actor la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“, Bucureşti (TNB).
• A jucat în piese precum „A douăsprezecea noapte“, „Căsătorie în stil olandez“, „Doi tineri din Verona“, „Galy Gay“, la Teatrul de Comedie; „Amanţii însângeraţi“, „Anna Karenina“, „Mofturi la Union“, „Crimă pentru pământ“.
• Pe 16 februarie, George Ivaşcu face publicului cadou de ziua sa spectacolul „Podu’“, în care joacă alături de Horaţiu Mălăele.
• Din 2006, este director al Teatrului Metropolis, din Capitală.

PE SCENĂ. Alături de Vlad Logigan, în „Doi tineri din Verona“

Fotografii: Teatrul Metropolis