Iurie Darie, la 80 de ani

Iurie Darie, la 80 de ani

Cunoscutul actor Iurie Darie împlineşte astăzi 80 de ani, vârstă la care se mândreşte cu o carieră cinematografică de 55 de ani şi z eci de roluri în teatru şi film.

Şarmant, seducător, cu o dragoste ca-n filme alături de actriţa Anca Pandrea, cu care s-a căsătorit după mulţi ani de convieţuire. Iurie Darie şi Anca Pandrea se cunosc de 44 de ani şi sunt împreună de 22 de ani. „Sunt alături de Anca zi şi noapte”, declara actorul într-un interviu. Fiul său, Alexandru Darie, conduce destinele Teatrului Bulandra.

Iurie Darie a scris o pagină aparte în istoria filmului şi teatrului românesc. Ultimul rol l-a făcut din 2004, când a jucat în serialul „Numai iubirea”, de pe Acasă TV. Cele mai recente personaje întruchipate de el sunt în spectacolele „Don Juan şi... Alexandra”, la Teatrul Naţional Radiofonic, „Patru pe o canapea şi valetul” (Teatrul de Comedie, 2000), „Pălăria” (Teatrul de Comedie, 1998). A debutat alături de Ciulei

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), promoţia 1952, Iurie Darie a debutat un an mai tâziu, în „Nepoţii gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu, alături de Marga Barbu şi Liviu Ciulei. În 1959, a fost distribuit de regizorul Mircea Drăgan în seria „Brigada Diverse”, avându-i alături pe Toma Caragiu şi Sebastian Papaiani. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale din cinematografie se numără cele din „Alo?... Aţi greşit numărul”, în regia lui Andrei Călăraşu, „Jucătorii de cărţi”, al lui Cornel Popa, „S-a furat o bombă”, în regia lui Ion Popescu- Gopo.

Ne puteți urmări și pe Google News