Aseară, actorul Iurie Darie a fost din nou intubat, întrucât nu mai putea respira singur. Totul s-a întâmplat în jurul orei 22.00.
Medicii de la Spitalul "Bagdasar-Arseni", unde actorul Iurie Darie este internat de sâmbătă, l-au detubat luni, după ora 16.00, pentru a vedea dacă poate să respire singur, actroul fiind în comă indusă. El a reuşit să respire singur doar câteva ore, până în jurul ore 22.00. "A fost conectat din nou la aparate. Este un pacient cu probleme grave de sănătate", a spus medicul Florian Bica, purtătorul de cuvânt al spitalului. Ieri dimineaţă, starea de sănătate a acotorului era mai bună, el fiind conştient. Din cauza vârstei şi a numeroaselor boli pe care le are, prognosticul medicilor în ceea ce priveşte evoluţia stării lui de sănătate rămâne în continuare rezervat.