Iulia Vântur a vorbit pentru prima dată despre relația cu Salman Khan. Vedeta a renunțat la viața din România pentru a tăi în India alături de iubitul ei.
Iulia Vântur a vorbit pentru prima dată despre viața ei în India, statutul de celebritate, împliniri, regrete și planuri de viitor. De asemenea, a povestit despre relaţia sa cu familia lui Salman Khan și pentru ce îi este vedeta recunoscătoare actorului.
Iulia Vântur spune că se simte ca acasă în India, dar are un regret
Iulia Vântur a mărturisit că este recunoscătoare pentru familia iubitului său, care a adoptat-o și a făcut-o să se simtă iubită și apreciată. Mai mult, aceasta a spus că are un mare regret, nu reuşeşte să-i convingă pe părinții ei să stea cu ea în India.
„Mă simt ca acasă în India. Am o nouă familie, care m-a adoptat și pentru care sunt foarte recunoscătoare. Care mă face să mă simt iubită. Mă simt de-a casei, de-a familiei. Și e atât de frumos să ai o familie care petrece timp împreună, care sărbătorește totul împreună și se susține în momente dificile. Încerc să-i conving și pe ai mei să vină în India, să stea cu mine aici, mai mult. Însă greu îi scot pe ai mei din cuibul lor”, a declarat Iulia Vântur.
Iulia Vântur. Sursa foto: Facebook.
Vedeta recunoaște că a învățat atât de multe de la Salman
Iulia Vântur formează un cuplu de ani de zile cu Salman Khan, unul dintre starurile de la Bollywood. Până acum nu a vorbit despre viața ei din India. După ce a și decis să facă un documentar despre el, a vorbit despre viața starului de la Bollywood.
„Am învățat multe de la Salman despre viață, despre familie, relații, prietenii, despre artă, Bollywood, showbiz, despre succes, despre eșec, cum să faci față valurilor, provocărilor. Multe dintre ele le veți vedea în documentarul serial, la care lucrez, despre viața lui, numit Beyond the Star. Totul prin ochii mei, ai lui și ai celor din jurul lui, care îl cunosc îndeaproape”.
Sursa foto: Facebook.
Iulia Vântur, despre secretele lumii bollywoodiene
Iulia Vântur a reuşit să pătrundă în lumea Bollywood-lui. A intervievat cei mai apropiați oameni ai lui Salman Khan pentru documentarul Beyond the Star.
„Am avut șansa să aflu secrete ale lumii bollywoodiene, am intervievat cei mai apropiați oameni ai lui, unii dintre cei mai importanți oameni din Bollywood, oameni care au trăit exact ca-n filme și care au lucrat, trăit cu Salman, oameni care i-au schimbat viața, oameni cărora le-a schimbat viața.
Sursa foto: Facebook.
Beyond the Star este o poveste inspirațională de viață, exact așa cum e viața lui Salman. Nu a renunțat niciodată, indiferent de câte ori a fost pus la pământ. Mereu a revenit… mai puternic! Și i-a motivat și pe cei din jur! E un roller coaster de evenimente, trăiri, emoții și personaje. De abia aștept să fie lansat”, a mai spus Iulia Vântur.