Italia se închide din nou în pandemie, iar guvernanții din „Cetatea Eternă” urmează să anunțe că au adoptat un nou val de restricții.
Italia așteaptă un nou val de restricții în plină pandemie de coronavirus. Oficialii de la Roma vor impune mai multe măsuri, pentru a încerca să limiteze răspândirea infectărilor. Un decret în acest sens este așteptat să fie emis la data de 6 martie. Iar măsurile vor fi extinse inclusiv în perioada Paștelui.
Italia se pregătește să tragă obloanele în plină pandemie de coronavirus
Călătoriile în scop turistic vor fi interzise. De asemenea, deplasările dintr-o regiune în alta se vor face doar din motive cu adevărat importante. Iar restricția ar putea să fie valabilă până la data de 27 martie. Vor face excepțiile doar cazurile care au legătură cu deplasările urgente, cele în scopuri medicale sau cele în interes de serviciu.
Vizitele la o locuință la alta vor fi permise în zonele galbene cu un număr medii de infectări. O singură dată pe zi, între orele 5:00 și 22:00 și pot fi făcute de către două persoane, plus copii sub 14 ani.
Sporturile de echipă ar putea să fie suspendate. În funcție de evoluția cazurilor, teatrele și cinematografele ar urma să se redeschidă
De asemenea, persoanele care dețin o a doua locuință, pot merge la aceasta doar în cazul reuniunilor de familie. Dar în zonele roșii, autoritățile pot decide ca aceste deplasări să fie interzise cu desăvârșire, conform presei din Peninsulă. O altă măsură restrictivă vizează călătoriile ce au ca scop turismul. Și acestea vor fi interzise, conform noilor reguli ce vor fi adoptate de guvernanți.
Se pare că și sporturile de echipă vor fi întrerupte în această perioadă. De asemenea, piscinile și săile de sport rămân închise. Italienii vor putea însă să facă mișcare în aer liber. Pe de altă parte, în luna aprilie ar putea să se redeschidă teatrele și cinematografele. În continuare, barurile și restaurantele rămân deschise în zona galbenă, doar până la ora 18:00.