România și Ungaria, unite sub un singur rege! Toată poveste începe de la o telegramă expediată de Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent (guvernul provizoriu) al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria, către Nicolae Mișu, ministrul afacerilor străine al României și înregistrată de ministerul român de resort în 3 decembrie 1919.

România și Ungaria, unite sub un singur rege

Documentul reproduce o altă telegramă, primită pe căi specifice de către Iuliu Maniu de la dr. Ioan Erdélyi, reprezentantul Consiliului Dirigent la Budapesta, în care acesta relatează următoarele: ca urmare a unor discuții («pertractări») «din săptămâna trecută», diplomatul româna fost vizitat de către un avocat budapestan de vază, care l-a înștiințat că «majoritatea însemnată a intelighenției de obârșie curată maghiară» și «majoritatea camerei avocațiale din Budapesta», formată din 4000 de membri, «doresc a pune pe capul regelui românilor coroana Sfântului Ștefan».

Demersul celui care i s-a adresat Maniu viza luarea la cunoștință a acestui fapt de către autoritățile românești, declanșarea unei propagande în această direcție și sprijinirea inițiatorilor, dacă nu altminteri atunci cel puțin moralmente.

Evident, dr. Ioan Erdélyi cerea «îndrumare» de la Iuliu Maniu, șeful «guvernului» său, care, la rândul lui, informa guvernul central de la București.

Cine susține adevărul propunerii

Știrea, surprinzătoare, a fost comentată în unele lucrări mai recente și s-ar putea preta unei analize mult mai profunde, dacă datele din telegramă ar fi mai concrete, mai multe și mai precise și dacă ar putea fi coroborate cu alte mărturii documentare serioase. Asemenea coroborări se pot face, dar nu cu multe documente diplomatice sigure, ci mai ales cu fragmente de memorii, amintiri, declarații târzii.

Astfel, o carte de memorii a lui Mihail Sturdza (descendent al familiei domnești omonime), diplomat român din prima parte a secolului trecut, trimis inclusiv la Budapesta și ministru de externe (septembrie 1940 și ianuarie 1941) în guvernul «național-legionar», consemnează episodul.

El menționează și numele a trei oameni de stat unguri – conții Bethlen, Teleki, și Bánffy Miklós, favorabili alianței dinastice cu România. Bánffy ar fi agreat ideea pentru că s-ar fi temut de dispariția țării sale prin dezechilibrul creat de prăbușirea imperiilor german, austro-ungar și rusesc și de apariția Rusiei Sovietice. Sturdza mai adaugă că, în vreme ce regele Ferdinand și regina Maria priveau cu simpatie ideea, primul ministru Ionel Brătianu s-ar fi opus categoric”, spune istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Tratative au fost

De partea ideii ar mai fi fost, conform altor surse, Csáky István și Varjassy Lajos, ca și anumite cercuri evreiești ungare. Unii istorici susțin chiar că anumiți lideri unguri ar fi oferit de mai multe ori, în intervalul 1920-1926, coroana ungară regelui Ferdinand I sau viitorului rege Carol al II-lea.

Istoricul Lucian Leuștean aduce în atenție și mărturii consemnate de Alexandru Vaida-Voevod și Nicolae Petrescu-Comnen, din care ar reieși o anumită notorietate europeană și americană a propunerii. Astfel, Ministerul Britanic de Externe a cerut detalii reprezentantului său în România, Frank Rattigan, care a raportat că Take Ionescu îl informase despre agrearea ideii unei uniuni cu Ungaria de către cercurile guvernamentale românești.

Diplomatul englez din București punea însă aceste informații pe seama rivalității dintre Take Ionescu și premierul Ion I. C. Brătianu. De asemenea, generalul american Harry Hill Bandholtz, aflat în Budapesta, amintește, într-una dintre telegramele către superiorii săi că, în 12 octombrie 1919, la un banchet desfășurat în capitala Ungariei, principele Carol al României, care ducea tratative în acest sens, s-ar fi lăudat că va fi regele Ungariei”, mai spune istoricul.

Uniunea personală

Tratativele au continuat și după retragerea armatei române din Budapesta, în toamna anului 1919. Lucian Leuștean susține că și guvernul de la Belgrad s-ar fi arătat îngrijorat, în februarie 1920, de proiectul acestei uniuni personale dintre Ungaria și România, sub sceptrul regelui Ferdinand I al României.

În 1921, tratativele româno-ungare au fost reactivate, după două tentative ale împăratului Carol I de Habsburg de a reveni ca rege pe tronul Ungariei (firește cu numele consacrat de Carol al IV-lea). S-ar fi preconizat și varianta căsătoriei uneia dintre fiicele regelui Ferdinand I cu arhiducele Joseph de Habsburg, în vederea instalării celor doi pe tronul Ungariei.

De asemenea, anumite rapoarte diplomatice ar fi consemnat și perspectiva ca principele Nicolae al României să devină rege la Budapesta, fapt discutat la Budapesta de către Anton Mocioni (emisar al regelui Ferdinand) cu Bethlen István.

În același spirit, contele Banffy Miklós – întors în vara anului 1922 în Transilvania – ar fi negociat la Sinaia vreme de două săptămâni cu regele României chestiunea uniunii personale”.

Opozanții ideii de unire a Ungariei cu România

În toamna anului 1922, Traian Stârcea, ministrul român la Budapesta, opina că, în cadrul planului menționat, se preconiza o Transilvanie autonomă, cu Ferdinand ca rege și al Ungariei.

Diplomatul român mai adăuga constatarea că existau și foarte mulți adversari ai uniunii, mai ales cei fideli dinastiei de Habsburg și că adversitatea româno-maghiară era mult prea pronunțată pentru ca propunerea să fie serioasă. De altfel, autoritățile ungare (ca și cele românești) au dezmințit de câte ori au avut ocazia astfel de zvonuri, care, totuși, au continuat să circule în Europa.

Iorga, Brătianu și Maniu

Astfel, Nicolae Iorga, interogat de un ziarist polonez despre posibila uniune personală, a răspuns în primăvara anului 1923 că noi, românii, nu avem de dat nimic Ungariei, «nici [chiar] un rege»”, mai spune Ioan Aurel Pop.

Liberalii lui Ionel Brătianu și naționalii lui Iuliu Maniu erau categoric contra oricărui plan de acest fel. Cel din urmă a afirmat clar: «O asemenea unire este pentru noi absolut inacceptabilă. Ea ar însemna dictatura ungurilor asupra noastră. Dacă ungurii ajunseseră să îngenuncheze Austria și să-i impună voința lor, ne putem închipui ce s-ar întâmpla cu noi, care nu avem nici instituțiile, nici tradițiile seculare, nici aparatul de stat pe care îl avea Austria. Noi, cei din Ardeal, cunoaștem mai bine pe unguri decât dumneavoastră și știm să ne ferim de ei».

Preluare și adaptare după un material apărut în revista Evenimentul istoric numărul 2.