Până la o duzină de turiști spațiali ar putea ajunge pe ISS. Însă nota e plată se anunță sărată, o oportunitate comercială pentru NASA
Acum va fi posibilă "vizitarea" Stației Spațiale Internaționale (ISS). Începând cu anul 2020, NASA va permite turiștilor și companiilor să utilizeze spațiile din ISS contra cost. „NASA deschide stația spațială internațională oportunităților comerciale", a declarat Jeff DeWit, directorul financiar al Agenției Spațiale a SUA din New York.
NASA va autoriza până la două misiuni de scurtă durată ale astronauților privați, pe an, a precizat managerul NASA, Robyn Gatens, care conduce ISS. Adică vizite cu o durată de până la 30 de zile, a informat NASA. Potențial, până la 12 astronauți particulari pe an ar putea locui la bordul ISS, scrie Le Point.
Acești turiști ai spațiului vor fi transportați exclusiv de două companii care dezvoltă în acest moment vehicule pentru NASA: Space X, cu capsula Crew Dragon, și Boeing, care construiește capsula Starliner. Aceste companii vor alege clienții și vor încasa constul călătoriei, care va fi de altfel partea cea mai costisitoare a aventurii: în jurul a 58 de milioane de dolari va costa un „bilet” dus-întors.
Turiștii vor plăti către NASA pentru sejurul lor pe orbită, pentru hrană, apă și toate sistemele care asigură suportul vieții la bordul stației. „Va costa aproximativ 35.000 de dolari pe noapte de astronaut”, a spus Jeff DeWit.
ISS nu aparține NASA. Stația a fost construită împreună cu Rusia, începând cu 1998. Și alte națiuni participă la ISS și trimit astronauți. Dar Statele Unite dețin și controlează majoritatea modulelor de pe ISS.
ISS este prevăzută să conțină 14 module presurizate cu un volum total de cca. 1000 m3. Modulele sunt laboratoare, compartimente de acostare, sasuri, compartimente pentru echipaj, spații de înmagazinare. Sunt deja 9 module sunt pe orbită, iar celelalte 5 își așteaptă lansarea. Fiecare modul este lansat pe orbită de o navetă spațială, o rachetă Proton sau o rachetă Soiuz.În afară de module mai sunt o serie de componente care furnizează curent electric și participă la montarea și întreținerea stației
Turiștii care vor veni pe ISS nu sunt pionieri. Omul de afaceri american Dennis Tito a fost primul turist pe ISS, în 2001. Tito a fost transportat de ruși și a plătit atunci echivalentul a 20 de milioane de dolari.