Recenta reuniune G-20 de la New Delhi a fost un nou succes al premierului indian Narendra Modi după vizita la Washington și aselenizarea complexului Chandrayaan-2 - moment de mare importanță în competiția spațială cu China.

Vom vedea, din conținutul acestui articol, că acțiunile de politică externă ale Indiei sunt parte a acestei competiții. Summit-ul de la New Delhi a însemnat și lansarea unui proiect care vizează conectarea - pe segmentele maritim, feroviar, transport hidrocarburi și hidrogen - a celei mai mari democrații a lumii cu Uniunea Europeană.

Proiectul se numește ,,India-Middle East-Europe Corridor (IMEC) și este prima etapă a unui vast program de integrare intercontinentală pe o diagonală care leagă coasta de vest a Indiei cu Europa, trecând prin Orientul Mijlociu. 

Drumul mătăsii vs IMEC

În esență, IMEC este o alternativă indo-americană a inițiativei chineze Belt&Road initiațive (Bri) cunoscută sub numele de Drumul mătăsii. Cu alte cuvinte, în etapa actuală a competiției dintre China și America, India devine în mod real un adversar sistemic al Beijingului într-o zonă extrem de importantă a lumii care cuprinde Oceanul Indian, Orientul Mijlociu, Mediterana Orientală și chiar Europa.

Proiectul IMEC are ca punct de pornire portul Mumbai și urmează traseul Dubai-portul Jabel Ali (Emiratele Arabe Unite - EAU), Haradt și Riyad (Arabia Saudită), Haifa (Israel) și Pireu (Grecia). Mumbai este capitala financiară și tehnologică a Indiei cu societăți de importanță majoră în domeniile aerospațial, informatică, noile tehnologii.

În Dubai a fost creată cea mai importantă zonă liberă din regiune, Tecom. La Haradt se află marele zăcământ petrolifer Ghawar, proprieteate a companiei de stat saudite- Aramco, iar capitala Riyad este centrul financiar al lumii arabe. Terminalele portului Haifa asigură aprovizionarea Israelului cu hidrocarburi lichide și gazoase, iar orașul este un important centru tehnologic al țării.

Ce este Dumul mătăsii

Unul dintre terminale a fost construit de chinezi și este gestionat de aceștia până în 2046. Pireu - gestionat de mulți ani de compania de stat chineză COSCO - reprezintă un reper major al Drumului mătăsii la intrarea în Europa, fiind un hub important al comerțului în Mediterana Orientală. Coridorul nordic al ,,Drumului mătăsii’’ - care traversează republicile foste sovietice din Asia Centrală și se extinde în Rusia europeană, urmând trasee spre centrul UE și Scandinavia - este blocat din cauza războiului din Ucraina.

Ramura sudică traversează Oceanul Indian, Marea Roșie, Canalul Suez și ajunge în portul Pireu urmând apoi ruta balcanică spre nord (Serbia, Ungaria, centrul UE). Un alt traseu are ca destinație terestră europeană portul italian Trieste unde COSCO a devenit indirect acționar minoritar. Anul trecut a achiziționat 24,9% din acțiunile societății germane Hhla din Hamburg care, din ianuarie ac., a devenit acționarul majoritar al treminalului Platforma logistică Trieste.

În paranteză fie spus, COSCO este acționar minoritar al mai multor porturi europene: Hamburg (Germania), Las Palmas, Bilbao, Valencia (Spania), Vado Ligure (Italia), Anvers și Zeebrugge (Belgia). În acest context geopolitic regional, IMEC și Drumul mătăsii se întlnesc la Pireu și Haifa. Despre Pireu am mai scris dar întrebarea la care aș dori să răspund este următoarea: cum a ajuns Israelul - prin portul Haifa - teritoriu de interferență al intereselor celor doi giganți asiatici și al sistemelor lor de conexiune cu Europa?

Israelul și India, prietenie vremelnică sau pentru generații întregi

Situate geografic la extremitățile ,,lumii arabe’’, India și Statul Ebraic fac parte din grupul restrâns al fondatorilor de civilizație. Ambele țări au avut de-a face, la inceputurile lor ca entități statale moderne, cu umbra nemiloasă a Imperiului Britanic. Au trebuit să înfrunte - în proporții diferite dar cu represalii de același tip - amenințările vecinilor în care un loc important îl aveau acțiunile teroriste.

Ani la rând au fost conduse de elite provenind din sistemul de învățământ occidental, care au lăsat locul celor formate în școlile autohtone doar în ultimele decenii. Sinergia indo-israeliană actuală are ca punct de pornire sionismul radical și naționalismul hindus fiind determinată de dinamica structurală a evoluției Orientului Mijlociu în ultimii 10-15 ani.

În primul rând, reducerea angajamentului american a generat și favorizat o competiție între Rusia, China, Turcia și Iran în care Beijingul și-a adjudecat primordialitatea chiar dacă nu participă la partea vizibilă a acesteia: războiul din Siria.

India, veleități de protagonist

Formula soft a Chinei nu este divide et impera ci nivelarea vechilor antagonisme, excluderea componentei religioase din orice negociere și exercitarea influenței proprii pornind de la factorul economic. Contribuția Beijingului la reașezarea relațiilor dintre Iran și Arabia Saudită este relevantă în acest sens. În acest context creat de chinezi, a apărut India cu veleități de protagonist într-o regiune de care nu părea interesată în trecutul apropiat.

În optica conducerii de la New Delhi, Israelul ar fi cheia deschiderii spre Occident, proces care într-o etapă de început i-ar asigura consolidarea progresului tehnologic pe linie socio-economică și militară. Israelul, de exemplu, a identificat soluții de anvergură în domenii de importanță vitală pentru India: gestiunea resurselor agricole și hidrice.

India are un aliat care ar putea să compenseze: America

Pe segmentul militar, relația cu Israelul devine egală celei cu Franța și Statele Unite, fiind depășită, deocamdată, doar de cea cu Rusia. Piața de armament indiană este printre cele mai dinamice din lume și - potrivit unor analiști în domeniu - se va menține așa cel puțin două decenii.

Dar aspectul cu adevărat relevant pentru indieni este blocarea unui proces care a început de ani buni și se află în plină desfășurare: extinderea influenței Chinei spre vest - în Oceanul Indian, Orientul Mijlociu, Africa de Est și spre Europa. India este în mare întârziere dar are un aliat care ar putea să o compenseze: America.

IMEC este expresia practică a acestei stări de lucruri. Ar mai fi și unele capitale europene care au semnat memorandumul de la New Delhi - Germania, Franța Italia...dar și prieteni ai Chinei: Arabia Saudită și EAU. Numai că noțiunea de ,,prieten’’ nu mai are, în politica externă, sensul pe care îl avea în urmă cu câțiva ani.

China și Israelul, prieteni și nu prea...

La 1 septembrie 2021, era inaugurat noul port Haifa - o investiție de 1,7 miliarde dolari - construit de alt gigant chinez, Shanghai International Port Group - SIPG. Gestionarea de către Beijing a terminalului pe o perioadă de 25 de ani și investițiile chineze în creștere au constituit și constituie un element de tensiune între Ierusalim și Washington.

Între altele, America se teme că flota sa din Mediterana, care se aprovizionează cu combustibil la Haifa, ar putea fi victima acțiunilor de spionaj ale chinezilor care au instalații portuare la câteva sute de metri distanță.

Temerile Washingtonului sunt legate și de cooperarea tehnologică chino-israeliană existând suspiciuni privind preluarea de către chinezi - prin operațiuni de spionaj, desigur - a unor informații referitoare la sistemele militare americane cedate Israelului în deceniile trecute. Precizăm că încă din anii ‘80, Israelul furnizează tehnologie militară Beijingului, fiind depășit doar de Rusia în acest context.

Israelul este mai puțin interesat de competiția chino-indiană

Deși Statele Unite încearcă să influențeze Statul Ebraic în sensul reducerii semnificative a cooperării cu China, între cele două țări s-a creat o ,,idilă’’ comercială umbrită doar de sprijinul pe care Beijingul îl acordă palestinienilor și Iranului.

Pare a fi suficient pentru o răcire a relațiilor dar premierul Netanyahu are alte gânduri. Până mai ieri, la întâlnirea de la New York cu Joe Biden, nu era prea bine văzut la Washington, dar avea o foarte bună imagine în China chiar la nivelul președinției țării. Nu e puțin lucru. Cum spunea un amic diplomat dintr-o țară occidentală: ,,Israelul privește spre America iar Netanyahu spre Beijing’’. O fi chiar așa? Nu cred.

Aserțiunile de mai sus și multe alte aspecte mai puțin cunoscute publicului larg arată că tematica relațiilor chino-israeliene este extrem de complexă dar chestiunile cu Iranul și palestinienii par să readucă Statul Ebraic cu picioarele pe pământ. Participarea la IMEC ar fi un semnal? În opinia mea, este mai degrabă un semnal în alt sens.

Israelul este mai puțin interesat de competiția chino-indiană și mai mult de securitatea și rolul său în regiune, în această ordine. IMEC îl apropie de Arabia Saudită iar relația cu China va consolida apropierea.