Relaţia dintre Uniunea Europeană şi China va depinde de atitudinea Beijingului faţă de războiul din Ucraina
- Nicolae Comănescu
- 31 martie 2023, 09:19
Ursula von der Leyen şi Emmanuel Macron vor merge săptămâna viitoare în China pentru a se întâlni cu Xi Jinping. Această întâlnire va avea loc la două săptămâni după ce preşedintele chinez s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin.
Viitorul relaţiilor dintre UE şi China va depinde în mare măsură de atitudinea Beijingului faţă de războiul pe care îl duce Rusia în Ucraina, a avertizat joi Ursula von der Leyen, apreciind în acelaşi timp că interesul Europei este să continue să dialogheze du gigantul asiatic.
Preşedinta Comisiei Europene urmează să meargă săptămâna viitoare în capitala chineză împreună cu şeful statului francez, Emmanuel Macron. Această vizită are loc la două săptămâni după cea, cu mare pompă, a preşedintelui chinez, Xi Jinping, la Moscova, unde el a lăudat "relaţia specială" cu Rusia lui Vladimir Putin.
"Trebuie să fim sinceri: felul în care China va continua să reacţioneze faţă de războiul lui Putin va fi un factor determinant al viitorului relaţiilor dintre UE şi China", a subliniat Ursula von der Leyen într-un discurs la Bruxelles.
China, care nu a denunţat niciodată invazia rusă din Ucraina, a propus în februarie un "plan de pace" pentru a se pune capăt războiului care durează de peste un an, dar Statele Unite şi Europa sunt în continuare sceptice în legătură cu capacitatea sa de a juca rolul de mediator. Washingtonul şi UE au avertizat de altfel Beijingul de mai multe ori împotriva tentaţiei de a furniza arme Moscovei.
"Departe de a fi perturbat de invazia atroce şi ilegală în Ucraina, preşedintele Xi îşi menţine prietenia 'fără limite' cu Rusia lui Putin", a subliniat preşedinta Comisiei Europene.
"China are datoria de a juca un rol constructiv în promovarea unei păci juste. Dar această pace nu poate fi justă decât dacă se bazează pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", a continuat ea.
"Orice plan care ar accepta anexările ruse pur şi simplu nu este viabil", a subliniat Ursula von der Leyen, care a mers pe 10 martie la Washington pentru discuţii cu preşedintele Joe Biden.
O Chină devenită "mai agresivă"
Europenii îşi înmulţesc contactele cu preşedintele chinez. Şeful guvernului spaniol, Pedro Sánchez, se află acum la Beijing.
"Vocea" Chinei "trebuie ascultată dacă vrem să putem pune capăt" războiului din Ucraina, a afirmat acesta înainte de a pleca spre capitala chineză.
După cancelarul german, Olaf Scholz, în noiembrie, el este al doilea lider al unei ţări din UE care merge în China de la începutul pandemiei de Covid 19, acum mai bine de trei ani.
Potrivit unor surse diplomatice, un summit China-UE la Beijing este în pregătire, dar încă nu a fost fixată nicio dată. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a fost primit în decembrie de Xi Jinping, urmează să participe la el împreună cu preşedinta Comisiei.
Relaţia dintre UE şi China est una din "cele mai complexe şi importante" din lume, a subliniat preşedinta Comisiei în discursul ei. Dar ea a devenit "mai distantă şi mai dificilă" în ultimii ani, a deplâns ea situaţia.
"Relaţia noastră este mult prea importantă pentru a fi pusă în pericol nefixând condiţiile unui angajament sănătos", a insistat ea.
Or, "China a devenit mai represivă la interior şi mai agresivă la exterior", a mai spus ea, amintind că preşedintele Xi Jinping le-a cerut chinezilor "să se pregătească să lupte".
"Obiectivul Partidului Comunist Chinez este o schimbare a ordinii internaţionale cu China în centru", a arătat ea, într-o intervenţie lipsită de complezenţă faţă de Beijing.
"Nu trebuie să ne rupem de China, dar trebuie să reducem riscurile", a insistat ea. Preşedinta Comisiei a făcut lista sectoarelor economice strategice pentru Uniunea Europeană şi a pericolelor unei dependenţe prea mari, în special în ce priveşte materiile prime necesare noilor tehnologii curate.
"Trebuie să ne pregătim pentru o recentrare pe mizele cele mai importante şi trebuie să ne adaptăm strategia faţă de China în funcţie de felul în care Partidul Comunist Chinez pare să evolueze", a concluzionat ea.
sursa: RADOR / levif.be