Israelul nu vrea schimbare de regim la Cairo

Israelul nu vrea schimbare de regim la Cairo

Principalul obiectiv al statului evreu este menţinerea relaţiilor paşnice cu Egiptul şi a stabilităţii în regiune, a declarat astăzi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în prima intervenţie oficială a unui demnitar de la Ierusalim despre situaţia din ţara vecină.

„Pacea dintre Israel şi Egipt durează de mai bine de trei decenii iar obiectivul nostru să ne asigurăm că aceste relaţii vor continua să existe”, a subliniat Netanyahu. „Urmărim cu foarte multă atenţie evenimentele din Egipt şi din regiune. În acest moment trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi precauţie”, a adăugat şeful executivului israelian. Proaspăt demisionat din guvernul israelian, fostul ministru al Industriei şi Comerţului, Benjamin Ben-Eliezer, a fost primul politician care s-a exprimat fără nicio reţinere în faţa jurnaliştilor despre protestele din Egipt. "Nu cred că e posibilă o revoluţie (în Egipt, n.r.). Văd lucrurile calmându-se în curând", a declarat fostul ministru, născut într-o comunitate evreiească din Irak şi un expert în relaţiile cu lumea arabă. Mai mult, Ben-Eliezer este prieten bun cu însuşi şeful serviciilor secrete egiptene, Omar Suleiman.

"Israelul nu poate face nimic. Tot ce putem face este să ne exprimăm sprijinul pentru Mubarak şi să sperăm că violenţele se vor stinge încetul", a recunoscut apoi fostul ministru pentru postul de radio al armatei israeliene. El a mai amintit doar că Egiptul este principalul aliat al Israelului în regiune. Speranţele sale, dar şi ale serviciilor israeliene de securitate, pornesc din convingerea că, odată mobilizată pe străzi, armata egipteană, bine pusă la punct, va face ordine în final.

Declaraţiile lui Ben-Eliezer au fost reluate şi de un oficial din guvernul israelian sub protecţia anonimatului. "Credem că regimul este destul de puternic pentru a înăbuşi revoltele cu ajutorul aparatului de securitate. Mubarak nu este Zine el-Abidine Ben Ali, e o diferenţă uriaşă", a adăugat acesta, citat de cotidianul american Washington Post, făcând referire la fostul dictator tunisian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Frăţia Musulmană şi Hamas

Un prim motiv pentru care cei doi oficiali israelieni şi-au exprimat sprijinul pentru regimul Mubarak este strâns legat de Frăţia Musulmană, considerată în prezent cea mai populară mişcare politică din Egipt. Poziţia acestei mişcări faţă de tratatul de pace semnat de Israel cu Egiptul în 1979 este fără echivoc: vrea revocarea imediată a acordului.

"Dacă în Egipt are loc o schimbare de regim iar Frăţia Musulmană ar prelua frâiele, atunci un astfel de scenariu ar avea consecinţe inimaginabile pentru regiune", a avertizat Eli Shaked, fost ambasador israelian la Cairo între 2003-2005, citat de publicaţia germană Der Spiegel. O revocare a acordului cu Egiptul ar deschide un nou front în care Israelul s-ar confrunta cu cea de-a 11-a armată a lumii, echipată cu armanent american. Însă teama principala a statului evreu, subliniază analiştii, este o posibilă alianţă încheiată între un eventual regim islamist la Cairo cu gruparea palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza şi care se consideră o extensie a mişcării Frăţia Musulmană.

Regimul Mubarak, chiar dacă uneori într-o manieră ezitantă, blochează la insistenţele Israelului contrabanda cu arme din Peninsula Sinai înspre Fâşia Gaza, principala rută de aprovizionare cu armament a grupării Hamas. Anularea acestor controale ar ridica grave probleme de securitate pentru Israel. Serviciile secrete israeliene, criticate Presa din Israel a criticat serviciile de informaţii militare israeliene au fost criticate pentru că nu au prevăzut declanşarea revoltei populare din Egipt care ameninţă serios regimul preşedintelui Hosni Mubarak.

Audiat marţi, în ziua când au au izbucnit revoltele la Cairo, cu privire la situaţia din Egipt, în comisia parlamentară pentru Afaceri Externe şi Apărare, şeful serviciului de informaţii militare, generalul Aviv Koshavi, a dat asigurări că nu există niciun pericol cu privire la stabilitatea regimului Mubarak, conform presei israeliene. Preşedintele comisiei, fostul ministru al Apărării Shaul Mofaz, deputat al formaţiunii de opoziție Kadima, a susținut poziția generalului Koshavi, estimând ulterior într-o alocuţiune radio că este prematur să se anunţe sfârşitul regimului Mubarak. El şi-a exprimat, la rândul său, neliniştea cu privire la riscul ca mișcarea Fraţia Musulmană să ajungă la putere în circumstanţele unor alegeri anticipate organizate sub presiunea străzii.