

„Împotriva celei mai mari amenințări – Iranul dotat cu o armă nucleară – nu avem altă opțiune decât să ne extindem forța, să ne bazăm în continuare pe capitalul nostru uman și să ne adaptăm capacitățile și planurile”, a spus Gantz la ceremonia de absolvire a studențiului Colegiul Național de Apărare.
În ultimele luni, Statele Unite ale Americii și Iranul au negociat o revenire la acordul nuclear din 2015, dar aceste discuții nu au reușit până acum să se concretizeze într-o înțelegere. În aceste condiții, crește îngrijorarea că Teheranul va abandona complet acordul. Israelul susține că, deoarece nu face parte din acordul nuclear, este liber să acționeze așa cum consideră potrivit pentru a împiedica Iranul să obțină o bombă atomică.
În discursul său, Gantz a cerut guvernului să permită serviciilor de securitate ale țării să „mențină superioritatea militară, care asigură existența noastră în siguranță și apără pacea”.
Observația pare să se refere la o știre a radiodifuzorului Kan, care afirmă că Forțele de Apărare Israeliene solicită guvernului o majorare puternică a bugetului; banii sunt destinați, în mare parte, pentru a pregăti lovituri aeriene menite sî împiedice Iranul să obțină arme nucleare.
„Toate aceste amenințări ne cer să accelerăm și să ne sporim pregătirea pentru a ne îndeplini misiunea ”, a spus Gantz.
Vorbind la același eveniment, premierul Naftali Bennett a avertizat asupra amenințărilor venite din Liban, o țară lovită de o criză financiară fără precedent.
„Libanul este pe punctul de a suferi un colaps, dacă nu cumva chiar în mijlocul acestui proces, ca orice țară pe care Iranul o ia în stăpânire „, a spus Bennett .
„Avem un dușman comun cu cetățenii Libanului: Iranul și Hezbollah”, a afirmat premierul, adăugând că, spre deosebire de libanezi, Israelul are capacitatea de a contracara aceste amenințări.
„Nu vom permite niciunei țări sau organizații teroriste să amenințe statul Israel, securitatea, suveranitatea sau poporul său”, a încheiat Bennett.
Afirmațiile premierului vin într-un moment în momentul în care Israelul își amintește cu durere de zbucnirea celui de-al doilea război din Liban (2006). E vorba de o campanie militară afectată de grave probleme atât la nivelul armatei, cât și al guvernului.
„Unele dintre aceste [probleme] le-am experimentat din interior, în calitate de comandant al unei unități de rezervă care opera în interiorul teritoriului inamic. Ca toată lumea, am văzut confuzia, neputința, lipsa ordinelor, a direcțiilor clare ”, a spus Bennett, care a dat asigurări că situația actuală e mult mai bună, scrie Times of Israel.