Israelul era dispus să se retragă din Platoul Golan. Revoltele din Siria i-au blocat planurile

Israelul era dispus să se retragă din Platoul Golan. Revoltele din Siria i-au blocat planurile

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a propus Damascului în 2011 o retragere totală din platoul Golan sirian în schimbul păcii cu Siria, în cursul unor negocieri mijlocite de SUA, potrivit ediţiei de astăzi a cotidianului israelian Yediot Aharonot.

Aceste negocieri, conduse de diplomatul american Fred Hoff, care tocmai s-a pensionat şi a făcut o dare de seamă în scris, au fost întrerupte din cauza revoltei din Siria, a precizat corespondentul diplomatic al ziarului, Shimon Schiffer.

"Potrivit acestor documente, negocierile între cele două părţi erau fondate pe un acord pentru o retragere totală din Platoul Golan şi revenirea sa sub suveranitate siriană, în schimbul unui acord de pace complet", menţionează publicaţia citată.

"O sursă la nivel înalt din administraţia americană a indicat în urmă cu câteva zile că aceste negocieri au fost serioase şi profunde şi că se poate considera că, dacă nu era războiul civil din Siria, negocierile s-ar fi încheiat cu un acord", a adăugat el.

Sursa citată a apreciat că Netanyahu a ales să reia convorbirile cu (preşedintele sirian Bashar) Al Assad pentru a justifica impasul în negocierile cu palestinienii şi pe baza premisei că Siria este veriga slabă a "axei răului" ce include Iranul, Libanul şi Hezbollah", subliniază cotidianul Yediot.

Contactat de ziar, biroul premierului a calificat această iniţiativă drept "veche şi nepertinentă", atribuind publicarea sa unor "motivaţii politice", o referire la anunţarea marţi de către premierul Netanyahu de alegeri anticipate în 2013.

"Este vorba de o iniţiativă printre multe altele prezentate Israelului în ultimii ani. Israelul nu a acceptat niciodată această iniţativa americană", potrivit biroului, citat de Yediot. Solicitaţi de AFP , responsabilii israelieni au refuzat orice comentariu.

În pofida ocupării şi anexării de către Israel a unei părţi din Golanul sirian, nerecunoscute de comunitatea internaţională, cele două ţări nu s-au confruntat militar de la încheierea războiului israeliano-arab, din octombrie 1973.

Ne puteți urmări și pe Google News