Israelienii au super-arma care face avioanele de pasageri invulnerabile în fața rachetelor

Israelienii au super-arma care face avioanele de pasageri invulnerabile în fața rachetelor

Cine a călătorit măcar o dată cu avioanele companiei israeliene El Al, știe prin ce interviu minuțios trebuie să treacă fiecare pasager înainte de a urca la bord. Agenții de securitate vor să afle totul- dacă ți-ai făcut singur bagajele, dacă le-ai lăsat vreo clipă nesupravegheate sau dacă te-a rugat cineva să transporți un colet cât de mic. Niciun bagaj fără proprietar nu râmâne în avion, chiar dacă e nevoie să fie descărcate pe pistă și triate, înainte de a fi încărcate din nou.

Dacă stăm bine să ne gândim, nici nu e de mirare, pericolul este uriaș pentru că interesele israeliene sunt ținta predilectă a teroriștilor pe toate meridianele lumii.

Israelienii au inventat, însă, și o armă care face practic avioanele invulnerabile oricărui atac cu rachetă. După doborârea Boeingului ucrainean 737 de către iranieni, cred eu,  această invenție merită să fie luată în considerare de aviația civilă din întreaga lume.

Iată ce scrie Davide Bartoccini în ilgiornale.it despre super-arma pe care se bazează avioanele companiei El Al: ”sub fuselaj, în apropierea cozii avionului, se află un dispozitiv care ar putea salva viața pasagerilor (în cazul unui atac cu rachetă). Lungimea acestui dispozitiv este de 2,7 metri, lățimea de 60 de centimetri și înălțimea de jumătate de metru, costă în jur de un milion de euro și este produs de compania  Elbit Systems, cu sediul la Haifa. Numită „music C” (contramăsuri cu infraroșu multi-spectru pentru uz comercial), „mașinăria” este echipată cu o cameră de imagistică termică și. odată ce identifică o amenințare (de pildă, o rachetă), trage un fascicul laser. Acest fascicul derutează dispozitivul de căutare în infraroșu al rachetei, salvând avionul de la o explozie care i-ar putea  fi fatală”.

Cu alte cuvinte, racheta ostilă, care își caută ținta orientându-se după sursa de căldură, este ghidată de fasciculul laser la o distanță sigură, astfel încât explozia să nu provoace pagube avionului.

Dacă aeronava ucraineană Boeing 737, operată de Ukraine International Airlines, ar fi fost dotată cu acest dispozitiv, cei 176 de pasageri ar fi fost probabil și astăzi în viață.

Tehnologia nu este atât de nouă pe cât s-ar putea crede. Israelul  încearcă încă de la începutul anilor 2000 să-și protejeze pasagerii împotriva acestui tip de amenințare. În ciuda numeroaselor pierderi de vieți omenești, însă, nicio mare companie aeriană nu a dorit să facă această investiție pentru siguranța pasagerilor și a echipajului. Evident, cu excepția israelienilor, care folosesc sistemul încă din 2002, când un grup terorist a încercat să doboare un Boeing 757 operat de compania israeliană Arkia Airlines cu două rachete, în timp ce aeronava decola din Mombasa, Kenya. Companiile aeriene israeliene au fost considerate de atunci „ținte sensibile” și s-au luat măsuri adecvate pentru apărarea lor.

Prima „încercare” de a doborî un avion israelian datează, de altfel, încă din 1973, când un comando al grupului terorist Septembrie Negru a plănuit să doboare un zbor El Al, cu un Lansator de rachete tip Strela-2 chiar pe aeroportul Fiumicino din  Roma.

Ne puteți urmări și pe Google News