Greta Thunberg, respinsă de Israel: Faceți cale întoarsă
- Raluca Dan
- 8 iunie 2025, 21:23
Greta Thunberg. Sursa foto: Instagram/Greta ThunbergMinistrul apărării israelian, Israel Katz, a avertizat-o duminică pe activista suedeză Greta Thunberg şi pe restul echipajului Madleen, nava Flotilei Libertăţii, care se află în drum spre Gaza pentru a încerca să livreze ajutor umanitar, să se întoarcă din drum, deoarece nu vor putea ajunge în enclava palestiniană.
Anunțul făcut de Ministrul apărării israelian
„Am ordonat IDF (Forţele de Apărare ale Israelului - n.r.) să acţioneze pentru ca flotila Madleen să nu ajungă în Gaza. Antisemitei Greta şi prietenilor ei, le spun clar: faceţi cale întoarsă pentru că nu veţi ajunge în Gaza”, a spus Katz, conform unui comunicat transmis de biroul său.
Mesajul lui Katz apare în contextul în care Greta Thunberg și echipajul navei Madleen, parte a Flotilei Libertății, se îndreaptă spre Gaza pentru a încerca să ofere ajutor umanitar.
Nava „Madleen”, care se îndreaptă spre Gaza cu 12 activiști, nu va fi autorizată să se apropie sau să acosteze în fâșia Gaza, a declarat joi un oficial de rang înalt din domeniul apărării israeliene pentru The Jerusalem Post.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Freedom Flotilla Coalition (@gazafreedomflotilla)
Ajutoarele umanitare pentru Gaza
Inițial, autoritățile israeliene au evaluat opțiunea de a permite acostarea navei „Madleen”, după ce ofițerii de securitate au concluzionat că aceasta nu reprezintă un risc iminent. Ulterior, decizia a fost revizuită, iar o sursă a menționat că această schimbare a fost influențată de potențialele efecte asupra blocadei maritime aplicate în Fâșia Gaza.
Organizatorii Flotilei Libertății au plecat din Sicilia duminica trecută, având la bord ajutoare umanitare pentru civilii din Gaza. Acestea includ lapte praf pentru bebeluși, scutece, făină, orez, filtre de apă, produse de igienă și echipamente medicale.
Greta Thunberg, reținută la protestul din Danemarca
Activista Greta Thunberg a fost una dintre cele șase persoane reținute în timpul unui protest împotriva războiului din Gaza, care a avut loc în Danemarca în 2024.
Totul a escaladat când unii protestatari au încercat să pătrundă în Universitatea din Copenhaga. La acea vreme, poliția daneză a raportat că aproximativ 20 de persoane au blocat intrarea în universitate, iar trei dintre ele au reușit să intre în clădire, conform Reuters.