Își ridică vile pe aerodrom!

Își ridică vile pe aerodrom!

Construit în perioada interbelică, Aerodromul Cioca din Timișoara ar putea să devină nefuncțional. În zonă vor răsări sute de case.

Edilii timișoreni pun pe butuci Aerodromului Cioca, singurul loc unde se formează piloți în vestul țării. La sfârșitul anului trecut, în axul pistei a răsărit o vilă - un duplex cu parter și mansardă - care-i pune în dificultate pe piloți. „Vom ajunge ca la Băneasa, să fim nevoiți să încetăm orice activitate”, reclamă Lup Pașcu, reprezentantul aerodromului. Pilotul spune că avioanele nu vor mai avea vizibilitate după ce casa va fi gata, și ca atare nu vor mai putea decola sau ateriza cum trebuie.

Vila familiei Nistor e doar prima dintro serie de câteva sute care, până în 2016, vor înconjura pe toate laturile terenul aerodromului, potrivit Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat încă din anul 2006. Practic, în doi ani, aerodromul se va afla în centrul unei noi aglomerări urbane, imposibil să își mai desfășoare activitatea. Constantin Nistor, tatăl proprietarului construcției din axul pistei Aerodromului Cioca, susține că are toate actele în regulă: autorizație de la primărie și aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) .

„Ceea ce am emis noi, un aviz de principiu, are doar scop de informare”, conform spuselor lui Ion Țuțuianu, reprezentantul AACR pe partea de avizare.

Donat de Regele Carol

Aerodromul Cioca funcționează neîntrerupt în acest amplasament din anul 1936, când terenul a fost donat de Regele Carol cu mențiunea că va putea fi folosit exclusiv pentru aviație. A fost construit în perioada interbelică, ca aeroport al orașului Timișoara, și a fost utilizat de LARES, Aviasan, iar în perioada 1941 – 1944 și de Luftwaffe - armata aeriană germană.

În anii '80, profesorul Anton Policec de la Universitatea Politehnică a înființat Asociația Sportivă de Aviație Liberă Timișoara.

Ne puteți urmări și pe Google News