Atacul asupra iubirii, asupra relatiei dintre femei si barbati si alianta bolnava dintre medici si aparatul represiv nu pot fi descrise.
Sper ca adolescentii din ziua de azi sa fie feriti de spectrul mortii si al ratarii atunci cand traiesc o poveste de iubire. In anii ‘80, chiar si dragostea era cu totul si cu totul altfel.

In vremea liceului ne obisnuisem cu povestile colegelor noastre care ramaneau insarcinate si carau mobila, alergau cursa de rezistenta la ora de sport sau urcau pe scari pana la etajul zece ca sa scape de sarcina. Eram bantuiti si de povestile adevarate ale adolescentelor care faceau avort si care, uneori, mureau. Vestea se raspandea prin toate liceele din oras, iar dragostea si moartea, in acele vremuri, defilau tinandu-se de mana.

Orice poveste de iubire se afla sub amenintarea unei drame. Te bucurai de primul sarut, dar prima noapte de dragoste putea avea un sfarsit trist.

Si astazi cred ca barbatii nu au inteles prea bine drama femeilor din acei ani, ce sacrificii faceau pentru supravietuirea familiei sau pentru partenerii lor. Daca ar fi inteles, poate se revoltau mai devreme, ar fi fost mai aproape de suferintele lor si nu le-ar fi lasat sa moara in fata unor medici nepasatori sau a unor chirurgi improvizati.

Cred ca nicio femeie nu poate fi condamnata pentru ca a facut avort in acele vremuri. Efectiv nu aveau ce face. Nu aveau cum sa se intretina, cum sa creasca un copil, nu aveau niciun sprijin si de multe ori acasa le asteptau alti copii. Astazi, avortul e o drama nationala, atunci era o incercare disperata de a-i salva pe ceilalti.

O sa le fie greu generatiilor viitoare sa inteleaga acele vremuri. Si, de multe ori, ma gandesc ca ar fi foarte bine sa nu afle de ele.
Sa le ingropam intr-un colt al memoriei si sa nu le mai povestim niciodata. O femeie care ramanea insarcinata semana foarte mult cu o persoana atinsa de o molima. Ramanea singura.

Era condamnata sa nasca si nu avea niciun sprijin. O paraseau toti, de cele mai multe ori chiar si partenerul sau sotul. Femeia ateriza intr-o lume bantuita de salvatori de ocazie, moase pensionate, informatori si cinici de profesie.

Vinovatii pentru suferintele indurate de femei in acele vremuri nu vor fi cautati niciodata. Iar cresterea fortata a populatiei ramane una dintre marile ticalosii ale regimului Ceausescu care, folosindu-se de acest pretext, isi propusese sa controleze si viata sexuala a natiunii.

Dar, in ciuda suferintelor, a dramelor si a mortii, comunismul n-a reusit niciodata sa distruga iubirea. Oamenii se intalneau, dansau, beau bere, vorbeau, se uitau la filme la video, se plimbau pe strazi, se sarutau si faceau dragoste. As putea sa spun ca nimic nu era diferit; doar ca atunci, intr-un fel ciudat, in orice relatie salasluia un secret periculos, adanc ingropat, despre care nu vorbea nimeni. Secretul putea sa ucida si era strigatul copiilor nenascuti.

De acelasi autor, cititi si „Experimentul Budapesta”, la www.evz.ro/isaila