Emilian Isaila: "Daca ma gandesc, cred ca-mi pot aminti cu destul de multe amanunte patru sau cinci ultime zile de vacanta din viata mea de scolar."
Unele erau mai agitate, altele mai relaxate, in functie de clasa pe care urma sa o incep. Cand am trecut intr-a cincea, aveam emotii din cauza faptului ca fusesm alungat de la o invatatoare care ma indragea in caruselul cu profesori severi si reci.
Imi amintesc si emotiile pe care le-am avut cand a inceput liceul. Eram un pusti mic de statura care habar n-avea cum o sa supravietuiasca in jungla liceului, inconjurat de armate de adolescenti porniti sa se afirme si sa-si urle personalitatea.
Au fost si ultime zile de vacanta care treceau lenes si nepasator, zile cand ma gandeam la scoala fara grija, iar prin cap imi dansau doar sarafanele stramte pe corp ale colegelor mele utecist de sexi. Asta s-a intamplat la inceputul clasei a XI-a, cand eram inca sub influenta succesului ca am luat examenul „de treapta a II-a”.
Erau ultime zile de vacanta ca-n viata, mai bune sau mai rele, dar toate aveau un numitor comun - parfumul. Mirosul de inceput de toamna cu aer racoros, frunze ruginite si iz de petrol din materialul ieftin al uniformelor noi mi-a ramas impregnat in minte pentru totdeauna. In fiecare an, acelasi parfum dadea tonul nelinistilor ce urmau sa inceapa. N-am fost un copil caruia sa-i placa scoala. Nu m-a batut niciodata gandul sa renunt la ea, sa nu-mi dau toate examenele si sa nu merg pana la capat. Mama imi programase inca din copilarie traseul educational si mi-a repetat mereu ca „trebuie sa termin scoala”.
Ca orice elev, am avut succese si esecuri. Daca stau bine sa ma gandesc, mai multe esecuri. Dar pot sa spun ca nu am avut regrete. Nu sunt entuziasmat de scoala pe care am facut-o, n-am invatat mare lucru, iar in jurul varstei de 24 de ani a trebuit sa ma reinventez si s-o iau de la inceput, pas cu pas. Scoala din vremea mea nu avea flexibilitate, iar oportunitatile de educatie pentru elevi lipseau cu desavarsire. Daca nu-ti placea matematica si fizica erai condamnat, iar eu am indurat ani de zile cu stoicism acest blestem.
Cand ma gandesc acum, desi eu si toti colegii mei ne plangeam ca a trecut vacanta, ultima zi de scoala nu a fost niciodata una trista. Era cel mult o zi plina de griji. Te simteai ca un explorator care urmeaza sa puna piciorul pe o planeta necunoscuta sau ca un fotbalist cu o zi inainte de inceperea Campionatul Mondial. Uniforma noua ce se odihnea pe umeras, caietele studentesti nescrise de pe coltul biroului, setul de pixuri, creioane si carioci nu erau decat instrumentele unui aventurier pornit sa cucereasca lumea.
Astazi e ultima zi de vacanta. Nu simtiti parfumul - aer racoros, frunze uscate si iz de petrol din uniforme? Dar cine mai poarta azi uniforme?
Cititi si blogul „Experimentul Budapesta” pe www.evz.ro/isaila
Recomandările noastre
