Viorel Hrebenciuc m-a contactat săptămîna trecută în calitatea mea de Istoric al Clipei postdecembriste, pentru a mă întreba unde să-mi trimită o carte cu dedicație.
Pentru Alfred H. Moses a fost o bătălie de trei ani. Jurnalul de București e consemnarea minuțioasă a acestei bătălii. Și cum ea, bătălia, e angajată în realitatea românească postdecembristă, cartea se evidențiază ca un document de excepție al unor ani postdecembriști, pe care i-am putea defini, luîndu-ne după ambasadorul american, drept anii importanți în drumul României de la întuneric la lumină. Autorul are har de scriitor. Sub acest semn, cartea se remarcă prin descrieri savuroase ale realității românești văzute de un american cu simțul ironiei, ( mai rar așa ceva la americani cu funcții), prin portrete ale principalilor politicieni cu care a intrat în contact, ca ambasador, Alfred H. Moses, dar mai ales prin observații generale despre mentalitățile românești, multe dintre ele doar bănuite de noi, băștinașii. Unele dintre aceste observații ar deranja pe un român verde. Pe mine nu numai că nu m-au deranjat, mai mult m-au încîntat prin acuitatea lor, care mi-a confirmat credința că străinii ne surprind mult mai bine decît ne surprindem noi. Alfred H. Moses îi avertizează pe străini, la capătul experienței din România, în legătură cu un fel de a fi al românilor:
„Românii din întregul spectru politic erau sinceri atunci cînd cereau ajutorul Statelor Unite, însă numai pînă la un punct. În ciuda sărutărilor răsunătoare pe ambii obraji și a cuvintelor drăgăstoase cu care eram tratat, asemenea tuturor celorlalți ambasadori străini, aveam să fiu mereu un outsider care avea de a face cu o încîlcitură de relații, multe dintre ele abia sesizabile outsiderilor, marcate de interese personale și politice greu de înțeles pentru un străin. Aceasta realitate mi-a devenit clară în repetate rînduri în următorii trei ani. Problema aceasta nu era valabilă doar pentru România. Singura diferența era aceea că în România, cultura națională, era înșelătoare în privința călduroasei ei primiri, mistificatoare în opacitatea sa și frustrantă în reticența sa de a întări cuvintele prin fapte.”
Coperta cărții atît în varianta americană, cît și în variantă românească (vezi foto) atrage atenția asupra unei alte realități românești:
Ne puteți urmări și pe Google News
Amestecul aiuritor de grandoare cu mărunțime, contrastul gogolian dintre fațadă și esență, alăturările imposibile într-o altă țară, cum e alăturarea de pe copertă, dintre construcția faraonică a Palatului Poporului și insul care repară mașina hîrbuită.
Recomandările noastre
