Irlanda de Nord: Întâlnire între Londra şi Bruxelles pentru a rezolva diferendul privind protocolul post-Brexit
- Maria Dima
- 10 ianuarie 2023, 12:58
Ministrul britanic al afacerilor externe l-a primit luni, la Londra, pe vicepreşedintele Commisiei Europene în cadrul negocierilor pe protocolul nord-irlandez. Relansate de câteva săptămâni, ele au drept obiectiv să rezolve un diferend între guvernul britanic şi Uniunea Europeană privind relaţiile lor comerciale post-Brexit.
Ministrul britanic al afacerilor externe, James Cleverly, l-a primit la Londra pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic. Secretarul de stat britanic însărcinat cu Iranda de Nord, Chris Heaton-Harris, va fi de asemenea prezent.
Obiectivul acestei întâlniri a fost de a relansa negocierile cu Uniunea Europeană destinate să rezolve un diferend privind relaţiile lor comerciale post-Brexit. Acestea s-au reluat în octombrie între reprezentanţi britanici şi europeni, alimentând la Londra şi în anumite părţi ale UE speranţa că se va găsi un acord pe această chestiune care a tensionat relaţiile dintre cele două blocuri după Brexit.
Totuşi, nu se aşteaptă progrese imediat.
Săptămâna trecută, şefa diplomaţiei germane a pledat pentru "o soluţie responsabilă şi pragmatică pentru Irlanda de Nord pe baza acordurilor existente". "Nu putem da timpul înapoi, dar putem alege un viitor bun împreună", a declarat Annalena Baerbock, descriind protocolul nord-irlandez ca pe "călcâiul lui Ahile" al relaţiilor dintre UE şi Regatul Unit, scrie latribune.fr.
Punct de fricţiune moştenit de la Brexit
Amintim, protocolul nord-irlanez este un text care a fost negociat între Londra şi Bruxelles în cadrul Brexit. Avea drept scop să răspundă la delicata problemă a frontierei dintre Irlanda de Nord, care face parte din Regatul Unit, şi Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene. Obiectivul său este dublu: să protejeze integritatea pieţei unice europene şi să evite o frontieră terestră care ar risca să slăbească pacea încheiată în 1998.
Irlanda de Nord a fost afectată de trei decenii sângeroase de opoziţie între unionişti, în principal protestanţi, ataşaţi menţinerii provinciei în cadrul Regatului Unit, şi republicani, esenţialmente catolici, partizani ai unei reunificări cu Republica Irlanda.
Mai curând decât să se facă formalităţile la nivelul singurei frontiere terestre dintre Regstul Unit şi UE cu riscul de a reînvia tensiunile, protocolul prevede că controalele mărfurilor provenind din Marea Britanie, de cealaltă parte a mării, se efectuează la sosirea lor în Irlanda de Nord. Textul menţine de fapt Irlanda de Nord în piaţa comună şi uniunea vamală a Uniunii Europene.
Un protocol care nu se bucură de unanimitate
Acest protocol este considerat răspunzător de dificultăţile de aprovizionare în Irlanda de Nord şi este prezentat de partea britanică drept o ameninţare pentru acordul de pace din Vinerea Mare, în special după violenţele care au izbucnit în apprilie 2021 la Belfast, făcând 88 de răniţi în rândurile poliţiştilor.
Anumite întreprinderi critică noile formalităţi, altele în schimb se felicită că menţin un acces la uriaşa piaţă europeană.
El nu a fost totuşi niciodată pus total în practică, deoarece au fost instituite şi prelungite perioade de graţie pe controale pentru produse precum carnea necongelată sau medicamentele. În aşa măsură încât aplicarea sa completă lasă să se întrevadă o agravare a dificultăţilor.
Unioniştii denunţă protocolul nord-irlandez ca pe o ameninţare pentru locul provinciei în cadrul Reatului Unit şi se tem că frontiera din marea Irlandei pe care o introduce de facto, potrivit lor, va merge în sensul unei reunificări a insulei Irlanda. Cu atât mai mult cu cât alegerile locale din mai 2022 au permis o victorie istorică a partidului republican Sinn Fein, favorabil reunificării.
Londra, care reproşează europenilor că refuză să negocieze textul şi îi acuză de lipsă de flexibilitate, a decis să legifereze pentru a reveni unilateral asupra dispoziţiilor vamale ale textului. UE vede aici un demers ilegal şi a lansat proceduri de infringement. Ea estimează ca dă dovadă de supleţe şi este tot timpul deschisă la negocieri asupra aplicării unui tratat semnat de cele două părţi şi care se impune la nivelul dreptului internaţional. (Rador)