Irina Loghin (84 de ani) și Ion Cernea (87 de ani) formează o familie fericită de mai bine de 48 de ani. Aceștia au și doi copii, Irinuca (44 de ani) și pe Ciprian (47 de ani). Cu toate acestea, anumite zvonuri au apărut în spațiul public din cauza unei apropieri de un alt artist cunoscut de la noi din țară.
Primele zvonuri au apărut în urmă cu mai bine de zece ani. Atunci, în spațiul public au apărut zvonuri cu privire la o posibilă aventură între Irina Loghin și Benone Sinulescu.
Benone Sinulescu a murit pe 18 noiembrie 2021
După decesul artistului, zvonurile cu aventura dintre acesta și Irina Loghin nu au încetat să apară:
„Când ne-am cunoscut eu eram deja vedetă la marele Ansamblu Ciocârlia. Irina Loghin şi Maria Ciobanu au venit să dea concurs. Erau foarte multe concurente, dar ele au luat concursul. Ideea cu duetele a fost a mea, deşi ea a spus că ideea a fost a ei. Am cântat la Ateneul Român cu ea şi am avut un succes imens şi ni s-a suit la cap”, spunea artistul în urmă cu câțiva ani.
Cei doi au avut împreună zeci de spectacole și turnee
Benone Sinulescu spunea că a trăit cu Irina Loghin o poveste artistică:
„Te referi cum au început duetele cu Irina sau te referi la… altceva? Dacă iubirea a fost ascunsă, să rămână aşa. Nu a fost… că dacă ar fi fost… nu am avut nimic serios cu ea. Am trăit o poveste artistică… şi de dragoste, că melodiile au fost şi de dragoste”, a declarat Benone Sinulescu.
Benone Sinulescu și-a întâlnit prima dragoste la vârsta de la 17, 18 ani, spunea el:
„O chema Maria. Din primii bani i-am cumpărat o pălărie lui Gheorghe Zamfir, apoi a pierdut-o şi i-am cumpărat alta. Am cântat cu Maria Tănase şi am avut mari emoţii, pe Irina Loghin am întâlnit-o când eram deja vedetă”, a mărturisit Benone Sinulescu.
Gheorghe Turda lămurește relația dintre Irina Loghin și Benone Sinulescu
Gheorghe Turda (75 de ani) a spus faptul că Irina Loghin nu l-a iubit pe Benone Sinulescu ca bărbat, ci ca artist:
„Benone Sinulescu a fost foarte iubit, ca artist, da, era adulat de femei. Cu Irina Loghin, cu care a fost coleg de scenă, nu a format însă un cuplu, erau prieteni buni. Irina nu a fost îndrăgostită de Benone, l-a plăcut ca artist, ca bărbat, mai puțin.
Au avut chimie pe scenă, poate că oamenii îi percepeau și ca un cuplu, dar nu a fost așa, știu toți din lumea muzicii populare că erau amici și atât”, a spus Gheorghe Turda pentru Playtech.