Statele Unite au anunţat că vor trimite întăriri în Orientul Mijlociu, pe fondul escaladării conflictului din Israel. De altfel, toate datele arată că o lovitură ar urma în această zonă a lumii. În urmă cu puțin timp, autoritățile israeliene au activat sistemul Iron Dome. Acesta permite interceptarea rachetelor din Iran.
Statele Unite vor trimite întăriri în Orientul Mijlociu
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au anunțat că aproximativ 40 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului. Conform acestei informări, o parte dintre rachete au fost interceptate. Totodată, o parte dintre acestea au lovit zone deschise sau au căzut pe teritoriul libanez.
Statele Unite a transmis că va trimite întăriri înainte cu puțin timp aceste lovituri.
„Desfăşurăm mijloace suplimentare în regiune pentru a consolida eforturile regionale de descurajare şi pentru a întări protecţia forţelor americane", a declarat un responsabil american al apărării.
Replică după atacul de la începutul lunii aprilie
Atacul asupra consulatului iranian din Damasc a avut loc pe 1 aprilie. Acesta s-a soldat cu 16 morţi, dintre care doi erau generali de rang înalt.
Bombardamentele au fost atribuit Israelului de Iran şi Siria.
În replică, Iranul a ameninţat că va "pedepsi" Israelul pentru acest atac dur.
„Considerăm că această agresiune a încălcat toate normele diplomatice și tratatele internaționale. (Premierul israelian) Benjamin Netanyahu și-a pierdut complet echilibrul mental din cauza eșecurilor succesive din Gaza și a eșecului său de a-și atinge obiectivele sioniste", spunea Hossein Amir, ministru de externe în Iran.
Statele Unite, măsuri în cazul atacului iminent al Iranului
Înainte de a face anunțul legat de trimiterea întăririlor în Israel, SUA a decis să restrângă numărul deplasărilor făcute de personalul diplomatic american în Israel. Hotărârea a fost luată din din motive de securitate.
„Ca măsură de precauţie, angajaţii administraţiei americane şi membrii familiei lor nu sunt autorizaţi să călătorească în afara zonelor Tel Aviv, Ierusalim şi Beersheva până la noi ordine. Personalul Guvernuli american este însă autorizat ”să tranziteze între aceste trei zone în deplasări personale”, potrivit avizului.