Iranul se întreabă de ce e singur? De ce a devenit un coșmar pentru țările sunnite din Golf

Steagul Iranului. Sursă foto: Wikipedia

Iranul. Pe lângă ce s-a întâmplat în ultimii ani, există unii care nu văd jocurile făcute de 25 de ani în regiunea noastră și imaginea haotică ce a rezultat. Toate țările din regiunea în care se află și Turcia au ajuns să se dușmănească reciproc iar sociologii din fiecare țară au ajuns să îi privească pe ceilalți cu dușmănie. Oriunde ați privi, există un antagonism, laic-antilaic, șiit-sunnit, progresist-conservator, turc-kurd-arab.

Pe fondul acestui tablou, Irakul, Siria și Libanul s-au transformat în ultimii 20 de ani în niște state aflate în ruină. Iranienii pentru saudiți, saudiții pentru iranieni, toți au devenit un dușman mai periculos decât Israelul. Până și decidenții politici din interiorul țărilor au ajuns să se dușmănească. Țările sunnite din Golf au fost aduse în punctul în care, dacă nu ar fi fost Turcia, ar fi fost în stare să sufoce micul stat Qatar. Tot din cauza acelor incitări, țările sunnite au pus de mult Turcia în tabăra statelor dușmane.

Fără îndoială, țara-cheie a acestui proces a fost Iranul

Iranul a devenit un coșmar pentru țările sunnite din Golf, cu semiluna sa șiită. În timp ce Teheranul a cutremurat din temelii regiunea prin interpușii săi precum Hezbollah și Houthi, poziția pe care Iranul a adoptat-o a ajutat țările din regiune să se „predea” mai ușor SUA.

Uitați-vă unde s-a ajuns. În timp ce Israelul comite un genocid fățiș în Gaza, țările arabe nu au mișcat un mușchi din cauza Hamas. A trecut mult până s-a implicat Hezbollah. În afară de Turcia, nimeni nu s-a opus atacurilor asupra Iranului comise de Israel și SUA; ba chiar au acordat ajutor. În plus, au fost uciși oameni de știință din Iran, președintele Raisi a fost eliminat printr-un accident dubios, Ismail Haniyeh (lider al Biroului Politic Hamas - n.red.) a fost ucis în timp ce se afla la Teheran iar Nasrallah (liderul Hezbollah - n.red.) a fost ucis în Liban. Iranul a fost complet imobilizat. I s-a cerut să nu pornească un război regional dar în același timp a fost criticat "De ce nu face nimic?".

În fața atacurilor, Iranul a răspuns de două ori cu rachete. Nu este clar deocamdată cât de eficientă a fost această reacție, în afară de motivarea militanților, și ce se va întâmpla în continuare. Nu va schimba rezultatul dacă Iranul, care își elimină oponenții unul câte unul prin asasinate, îngheață în față atacurilor teroriste ale Israelului și răspunde prin metode convenționale de luptă care oferă oportunități puterilor globale.

Probleme și interne, și externe

Cel mai grav aspect este tăcerea regimului Assad și a Rusiei față de ceea ce s-a întâmplat. Este rușinos că Assad, care provoacă Turcia spunând "retrage-ți militarii", nu spune nimic în momentul în care țara sa este bombardată de Israel.

Oare Iranul, care se confruntă cu situația descrisă mai sus, se întreabă de ce a rămas singur?

Această întrebare este valabilă și pentru alte țări islamice și arabe. Deoarece țările din regiune, inclusiv Iranul, au probleme nu doar între ele ci și pe frontul intern. Pentru că și-a dat seama de acest lucru, președintele Erdoğan spune de mult timp:

"Există o dificultate, o depășim împreună. Există o problemă, o rezolvăm împreună. Poate avem culori și forme diferite dar ne adunăm și formăm un motiv fără egal. Acest spirit vor să îl distrugă cei care urmăresc să fărâmițeze frontul nostru intern".

Această constatare privind frontul intern este valabilă pentru toate țările din regiune. Până când Turcia, Iranul, Arabia Saudită sau Egiptul nu încep să urmeze această linie, nu se va termina teroarea israeliană și nici asediul global...

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / sabah.com.tr