IPJ Ilfov, noi detalii despre cazul tinerei împuşcate. Ce au auzit polițiștii care-l urmăreau pe individ

IPJ Ilfov, noi detalii despre cazul tinerei împuşcate. Ce au auzit polițiștii care-l urmăreau pe individTeodora Marcu. Sursa foto: Instagram

IPJ Ilfov oferă noi informații despre cazul tinerei împușcate în Capitală. În 2021, Judecătoria Bacău a emis un ordin de protecție pe o durată de patru luni împotriva autorului.

IPJ Ilfov, noi detalii despre cazul tinerei împuşcate

IPJ Ilfov a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că atunci când bărbatul a fost găsit de polițiști, s-a auzit un singur foc de armă.

„S-a constatat că acesta s-a sinucis prin împuşcare în zona capului. La faţa locului a fost tras un singur foc de armă, respectiv cel cu care persoana în cauză, autorul, s-a sinucis. Nu au fost afectate alte persoane, nu au existat alte victime sau alte persoane care să fii suferit vătămări. Asupra bărbatului au fost găsite două arme letale de foc, cu una dintre acestea s-a sinucis.

Cele două arme au fost ridicate de către specialiştii din cadrul Serviciului de Arme din cadrul IPJ Ilfov şi urmează să stabilim şi provenienţa acestuia. Cazul a fost preluat de parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, în dosar efectuându-se cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor”, a transmis IPJ Ilfov.

Crimă Cosmopolis

IPJ Ilfov, despre crima din  Cosmopolis. Captură video

Individul a mai avut un ordin de protecție pe care l-a respectat

Remus Mugurel Florea, adjunctul IPJ Ilfov, a declarat că, acum patru ani, pe numele autorului faptei a fost emis un ordin de protecție.

„Pe numele autorului a fost emis un ordin de protecţie pe o perioadă de patru luni, în anul 2021 de către Judecătoria Bacău în urma unei sesizări depuse de către victimă. Acest ordin a fost supravegheat de către Poliţia Bacău, nu au fost constatate încălcări ale acestui ordin în această perioadă. Ulterior, tânăra s-a mutat din Bacău şi IPJ Bacău nu a mai primit sesizări.

Nici la nivelul IPJ Ilfov nu am avut înregistrate sesizări legate de aceste persoane şi nici nu s-a emis vreun ordin de protecţie. La acel moment vorbeam de un bărbat care comisese o crimă cu sânge rece, care era înarmat, avea asupra sa un pistol, care putea să îşi continue rezoluţia infracţională, putea continua să agreseze civili sau chiar forţele de ordine”, a explicat adjunctul.