Emisiunea România9, moderată de Ionuț Cristache, a fost suspendată de la TVR

Emisiunea realizată de Ionuţ Cristache a fost suspendată. Anunțul a fost făcut de jurnalist pe social media unde explică motivul acestui gest radical.

Ionuţ Cristache a anunţat pe contul personal de Facebook că emisiunea sa a fost suspendată de către șefii televiziunii naționale.

„Tocmai am fost anunțat că azi, emisiunea Romani9 e suspendată din motive editoriale care vizează o ediție specială. Așadar, ne vedem luni, de la 21.00, dacă nu intervine altă schimbare în grilă!” , a scris jurnalistul pe social media.

Ediţie specială, în locul emisiunii lui Ionuţ Cristache

Oficialii TVR au anunţat că în această seară, de la ora 21:00, va fi programată ediţia specială Europa Azi. Emisiunea va cuprinde dezbateri legate de Republica Moldova. Peste Prut este campanie electorală pentu alegerile parlamentare. Va fi un duplex Chişinău-Bucureşti, cu Mihai Rădulescu şi Marian Voicu.

Emisiunea România9  realizată de Ionuţ Cristache nu va fi astăzi la TV, după cum a anunţat chiar el în urmă cu puţin timp pe social media.

Postarea lui Ionuţ Cristache vine în contextul în care oricum emisiunea îşi consumă ultimele ediţii la ora 21:00. Apoi va fi mutată de la această oră. Aşa că, în noua grilă, Ionuţ Cristache va fi pe post între orele 17:00 şi 18:00, de luni până joi.

După vestea mutării emisiunii, Cristache a declarat că „Schimbarea din grilă mi-a fost comunicată joi de către directorul interimar al TVR1, Eduard Darvariu”. El a mai notat că Dârvariu i-ar fi spus că mutarea s-a produs pentru că „aşa a vrut doamna” , făcând referire la Ramona Săseanu, noua sefă interimară de la TVR.

Ulterior, oficialii TVR au explicat pentru Paginademedia.ro, că „decizia a aparținut Comitetului Director, nu doamnei Ramona Săseanu”.

Reacţia lui Ionuţ Cristache după ce a aflat că a fost mutată ora de difuzare a emisiunii sale

„Ei aplică, să zicem, reţeta de cozonaci de la ora 21:00 pentru o zacuscă de la ora 17:00 şi dacă nu iese zacusca bună, cel mai probabil, să-l tragă pe Cristache la răspundere că nu ştie să facă zacuscă”, a declarat Ionuţ Cristache, şi continuă: „Schimbarea din grilă mi-a fost comunicată joi de către directorul interimar al TVR1, Eduard Darvariu”, spune Ionuţ Cristache. A fost o comunicare seacă. Ceva de genul: ”vezi că de pe 21 când intră grila de vară şi tu vei fi de la 17:00”, a mai spus jurnalistul.