Ion Țiriac și relația lui cu Securitatea, o ciorbă reîncălzită. Cui folosește?

Ion Țiriac și relația lui cu Securitatea, o ciorbă reîncălzită. Cui folosește? Ion Țiriac. Sursa foto: EVZ

Ion Țiriac a trecut bine de 80 de ani, nu a anunțat că ar avea vreo intenție să intre în politică sau să candideze la vreo funcție în stat. Și totuși, de vreo săptămână a devenit personaj principal în media, cu o mai veche dezvăluire din biografia sa.

Seniorul Țiriac, cum i-ar spune ministrul Marius Budăi, n-a făcut nimic deosebit în ultima perioadă decât că ne-a mărturisit că are 33 de copii, legitimi și nelegitimi, cărora le împarte averea. Și dintr-odată, a fost scoasă pe tarabă vechea poveste că a fost colaborator al Securității. Spun că este „veche” pentru că revista Evenimentul istoric a publicat pentru prima oară, în anul 2018, în numărul 2, tot ce s-a scris în aceste 6-7 zile.

În martie 2018, „Evenimentul istoric” prezenta mai multe documente care arătau trecutul fostului jucător de tenis, un tânăr sportiv plecat din Brașov când a trebuit să-și satisfacă stagiul militar. Începuse cu hochei, apoi a trecut pe terenul de tenis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform celor de la CNSAS, Țiriac avusese o legătură cu Securitatea în perioada 1963-1966. Atunci când deja devenise cunoscut în lumea tenisului. În acest timp a oferit note informative despre persoanele cu care intra în contact la deplasările în străinătate. Deja știm că era o practică, de fapt un ordin, că toți românii care intră în contact cu cetățeni străini să facă rapoarte care ajungeau la Securitate. Făceau treaba asta sportivi, artiști, angajații din Comerțul Exterior, ghizi turistici, studenții, toți cei care ieșeau din țară, aveau rude în străinătate sau întâlniri cu străini.

Țiriac a dat note informative în perioada anilor 60, apoi relația a încetat. Securitatea n-a fost mulțumită de ce îi raporta tânărul și din colaborator, tenismenul a devenit urmăritul „Tănase”. De altfel și notele informative, semnate de Ion Țiriac cu numele „Titi Ionescu” și publicate și în 2018 de Evenimentul istoric și acum, în 2023, arată ca niște compuneri despre persoane întâlnite în turnee și deplasări în afara țării. De altfel, în anul 2010, cei de la CNSAS au decis că fostul tenismen a semnat un angajament cu Securitatea Statului, dar nu a făcut poliție politică, nu a adus prejudiciu niciunui cetățean.

De 4 ani sunt reproduse documentele din arhiva Securității, preluate de CNSAS. În paginele revistei Evenimentul istoric și pe Google. Așa că e firesc să mă întreb cui folosește reîncălzirea acestei ciorbe? Un subiect excesiv mediatizat în plin scandal mediatic internațional al fraților Tate, când frământările din coaliție și sărăcia care ne lovește odată cu criza economică accentuată cresc nemulțumirea românilor, când agricultura ne este pusă pe butuci, războiul ne înspăimântă, iar afacerea cu vaccinurile anti-covid prinde dimensiuni periculos de mari în Europa și SUA.

Cunosc destul de multe din trecutul tinereții lui Ion Țiriac, din perioada în care locuia, ca și mine, în Brașov, muncea la „Steagul roșu” și făcea hochei sub Tâmpa. Nimic rău. Un adolescent care a vrut să-și croiască drum în viață prin sport, fără părinți nomenclaturiști, crescut lângă o mamă și o soră. A ajuns la București ca să-și facă armata și atunci i s-au deschis porțile către marea performanță, la clubul Dinamo.

Da, Ion Țiriac a avut o legătură apropiată cu Ion Gheorghe Maurer, care l-a învățat să vâneze. A pus ochii pe el datorită performanțelor obținute în anii 60 în tenis și, auzind că este din Brașov, l-a luat cu el la niște partide de vânătoare. Maurer venea la Brașov cu o mașină decapotabilă, iar la vechea intrare în oraș, noi, elevii, eram puși de conducerea școlii să stăm pe marginea șoselei și să fluturăm stegulețe de „bun-venit”. Se știa când venea și Ion Țiriac, fiindcă deja lumea îl văzuse la televizor în partide de tenis, iar brașovenii se mândreau cu el.

Seniorul Țiriac ar avea multe de povestit despre vânătorile cu Maurer. Probabil că nu o va face. A povesti și povestește despre ele fiul lui Gheorghe Maurer, Jean. La el am văzut, aseară, pe Facebook, cum a derapat Cosmin Gușă într-un text. Acesta a afirmat că Ion Țiriac a locuit în casa familiei Maurer și a insinuat că mama sa ar fi avut o legătură cu „virilul” sportiv. Jean Maurer nu a amenințat cu proces, doar a semnalat consecințele acestei afirmații:

„Domnul Cosmin Gușă o face pe maică-mea curvă! Orice comentariu este inutil ...! Numai că așa se scrie istoria, peste ani vine un istoric consacrat care se inspiră din mărturia lui Gușă și prezintă familia Maurer ca adevăr istoric...! Țiriac nu a locuit la familia Maurer și nici nu a avut vreo alta relație decât una de prietenie și de respect!”, a scris Jean Maurer.

Urât. Dar poate asta face parte din scenariul operațiunii de a transforma o veche dezvăluire despre colaboararea lui Țiriac cu Securitatea într-un cancan de alcov, pe marginea căruia se vor putea broda povești timp de săptămâni.

Repet întrebarea: Cui folosește subiectul?