Ion Țiriac, scos din sărite! Ce l-a enervat pe magnat: "Este o greșeală"

Ion Țiriac. Sursa foto: EVZ

Ion Țiriac nu este de acord cu decizia organizatorilor turneului de Grand Slam de la Wimbledon de a interzice participarea sportivilor ruși și bieloruși la competiții, din cauza rolului jucat de guvernele statelor din care provin aceștia în războiul din Ucraina. Subiectul a devenit un argument despre sport și politică, însă miliardarul român este vehement în poziția sa. Asta mai ales în circumstanțele în care a trăit o astfel de experiență pe vremea comunismului.

Ion Țiriac a mărturisit că nu este radical când vine vorba despre participarea sportivilor ruși și bieloruși la Wimbledon, în contextul războiului din Ucraina. Interdicția de la Wimbledon se referă la toți jucătorii care activează sub steagurile Rusiei și Belarusului, inclusiv la cei care au denunțat acțiunea militară. Asta înseamnă că unii dintre cei mai buni sportivi nu vor avea voie să concureze.

Miliardarul român nu susține o astfel de hotărâre, acuzând că aceasta poate provoca „dezastre” în viața unui jucător care este, practic, pedepsit pentru acțiunile guvernanților țării pe care o reprezintă. Mai mult, Ion Țiriac a trecut printr-un eveniment asemănător, pe vremea când România era condusă de comuniști, motiv pentru care empatizează cu sportivii care în anul 2022 nu pot să ia parte la competițiile Wimbledon.

Ce interdicție a primit Ion Țiriac pe vremea comunismului

„Când aveam 15 ani am fost selectat pentru echipa națională de tineret de hochei pe gheață a României. Un an mai târziu, am fost chemat la lotul olimpic. Am petrecut patru ani, până în 1960, la 2.000 de metri altitudine, lângă un lac care îngheța iarna, făcând trei zile de antrenament cu sare, pentru a mă pregăti pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Squaw Valley din Statele Unite.

Cu o săptămână înainte de plecare, guvernul comunist român a decis să boicoteze olimpiadele pentru că Germania de Est nu a fost acceptată, ci doar Germania de Vest. A fost unul dintre cele mai mari dezastre din viața mea sportivă. O sa-mi aduc aminte mereu. Am avut onoarea să-l cunosc personal pe Nelson Mandela și îmi amintesc când spunea că sportul poate aduce oamenii împreună. Am fost la Jocurile Olimpice de la Sydney în 2000, iar Coreea de Nord a defilat alături de Coreea de Sud. A fost minunat”, a declarat Ion Țiriac pentru ProSport.ro.

Interzicerea sportivilor la Wimbledon este o greșeală

Nimeni nu are dreptul să interzică unui tânăr sportiv, doar pentru că este rus sau belarus, să participe la un turneu internațional. Acțiunile englezilor, în circumstanțele actuale, nu servesc decât pentru a turna benzină pe foc, în opinia miliardarului român.

„Nu vrem război, este o greșeală. Din fericire, în Spania acceptăm ruși și bieloruși. Dacă aș fi responsabil la Wimbledon aș inventa un „wild card” (invitație) la dublu masculin, feminin și mixt, cu un rus și un ucrainean împreună. Pentru a le arăta oamenilor că popoarele pot trăi împreună în mod normal”, a spus Ion Țiriac, susținând că nu este momentul ca, pe terenurile de tenis, să se facă diferențe politice.