Ion Țiriac, avertizări pentru Simona Halep. De ce îi va fi greu să revină în circuit

Sursa foto: arhiva EVZ

Simona Halep se bucură de gustul victoriei, după ce i-a fost redusă suspendarea de către TAS și poate reveni pe teren. Cu toate astea, Ion Țiriac s-a declarat reținut în ceea ce privește revenirea sa în circuit.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) din Lausanne a acceptat apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep și i-a redus, în urma deciziei de marți, suspendarea de patru ani impusă inițial de către Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) la nouă luni.  Astfel, Simona se poate întoarce deja pe teren, însă aceasă revenire este privită cu scepticism de Ion Țiriac.

Simona Halep, emoționată de revenirea pe teren

Simona Halep a afirmat joi dimineața, pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea din Dubai, unde se antrenează, că va depune toate eforturile pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Paris. Totodată a precizat că ia în calcul să revină pe teren la Miami, după ce a primit o invitație din partea organizatorilor.

„Îmi doresc să joc la Miami. Mai întâi însă, am nevoie de 2-3 zile să mă pregătesc mental. Am făcut o pregătire fizică bună, dar ţinând cont că n-am jucat un an şi aproape şapte luni un meci oficial, o să fie destul de dificil să revin în turnee“, a spus Halep în fața reporterilor.

Aceasta a admis că, de când stă pe tușă, nivelul tenisului feminin a crescut și mai mult:

„Vă spun sincer că nu m-am uitat foarte mult la circuit, pentru că era o suferinţă să mă uit şi să ştiu că n-am voie să joc, dar nivelul e unul destul de ridicat. Va fi greu pentru mine. O mare provocare e să ajung din nou în Top 10. Un trofeu de Grand Slam? Mi-ar plăcea, dar visăm acum. Aşa că trebuie să ne trezim la realitate şi să o iau pas cu pas, pentru că o să fie o întoarcere destul de dificilă“.

Simona Halep. Sursă foto: Dreamstime

Simona Halep, fără antrenor

Cu toate că mulți de bucură de revenirea sa, alții, cum e și domnul Ion Țiriac, s-au declarat reținuți. În prezent Simona Halep nu are antrenor, însă ia în considerare reluarea unei colaborări din trecut:

 „În acest moment, n-am o echipă, dar am câteva zile la dispoziţie să formez o echipă aşa cum îmi doresc eu. Au fost colaborări foarte bune şi cu antrenorii români, dar pentru mine colaborarea cu Darren Cahill a fost specială şi alături de el am făcut cele mai bune rezultate. Nimic nu e exclus, o să mă gândesc bine şi o să aleg“.

Ion Țiriac, reținut în ceea ce privește revenirea Simonei

După ce a aflat de reducerea suspendării Simonei, Ilie Năstase (77 de ani) s-a manifestat optimist cu privire la revenirea ei în circuit:

„Ea s-a antrenat în timpul ăsta, n-a stat degeaba, iar tenisul nu se uită într-un an și jumătate. Unii se accidentează și stau atât, dar revin“.

Cu toate acestea, în octombrie 2023, Ion Țiriac (84 de ani) a atras atenția când a fost întrebat despre posibila revenire a lui Halep în tenis:

„Un sportiv care stă un an în afara circuitului are nevoie de patru ani să revină la forma pe care o avea! Mai ales la vârsta asta (n.r. – vârsta lui Halep)“.

O singură femeie a reușit după suspendare

Dintre cele două opinii exprimate de acești foști mari jucători, cea a lui Ion Țiriac este confirmată de exemplele recente din tenisul feminin, notează Adevărul. Acest lucru se datorează faptului că avem doar o singură poveste de succes, după o absență îndelungată.

Elina Svitolina, căci despre ea este vorba, a lipsit de pe teren din martie 2022 până în aprilie 2023, după ce a rămas însărcinată. Revenirea ucrainencei a fost dificilă: a suferit patru înfrângeri în primele cinci meciuri. Abia după aceea, treptat, și-a recâștigat forma sportivă și și-a adăugat în palmares și un titlu cucerit, anul trecut, pe zgura de la Strasbourg.  Acum, se află în Top 20 mondial. Cu mențiunea că Svitolina are 29 de ani, în timp ce Halep va împlini 33 de ani în septembrie.