Dezăluiri surprinzătoare cu privire la averea lui Ion Țiriac, care s-a gândit deja cui să o cedeze, după trecerea sa în neființă. Fundația „Puma Foundation” este instituția creată de Țiriac pentru testamentul său, iar un singur copil al acestuia are funcții în Consiliul Director al fundației private, cu sediul în Panama. „Tot ce înseamnă patrimoniul lui Ion Țiriac se închide în Puma Foundation”, explică avocatul Mîndrilă, conform Rise Project. Membrii din Consiliu au drepturi la averea lui Țiriac, după moartea sa, în baza ultimei scrisori a beneficiarului.
Ion Țiriac este clasat pe locul trei în topul celor mai bogați români, având o avere estimată la 7,2 miliarde de lei. Acum, acesta declară cui urmează să-i lase agoniseala.
Doar unul dintre copii va beneficia de moștenirea lui Țiriac
În mod legal, fostul jucător de tenis, Ion Țiriac, are trei copii. Ion Alexandru Ţiriac are 45 de ani și este băiatul cel mare al afaceristului, pe care îl are din căsătoria cu Mikette von Issenberg, fost fotomodel din Franţa, care trăieşte acum în Statele Unite ale Americii.
Ceilalți doi copii sunt Karim, care are 26 de ani și Ioana, de 24 de ani, rezultați din relația cu Sophie Ayad, o jurnalistă din Egipt.
Fundația „Puma Foundation” este instituția creată de Țiriac pentru testamentul său, iar un singur copil al acestuia are funcții în Consiliul Director al fundației private, cu sediul în Panama.
Ion Alexandru Țiriac este singurul dintre copii care va beneficia de avere, ceilalți membri ai Consiliului fiind fostul director al grupului Daimler, Klaus Mangold, avocatul lui Țiriac, Nicolae Mîndrilă și sora omului de afaceri, Rodica Țiriac.
Cum funcționează „Puma Foundation”
„Tot ce înseamnă patrimoniul lui Ion Țiriac se închide în Puma Foundation”, explică avocatul Mîndrilă, conform Rise Project. Membrii din Consiliu au drepturi la averea lui Țiriac, după moartea sa, în baza ultimei scrisori a beneficiarului.
Avocatul explică condițiile acordării dreptului de moștenire: „Toți ceilalți care aparem acolo, eu, Rodica Țiriac, Klaus Mangold avem aceeași poziție, membri ai Consiliului director, avem atribuții îndeobște după moartea acestuia. Dacă până atunci nu o dizolvă.
Acolo se va împarți totul, în funcție de cum dispune în ultima scrisoare beneficiarul în viață. Dispozițiile fundamentale, inclusiv dreptul de veto, le are Ion Țiriac”, a precizat avocatul afaceristului,
Ion Țiriac a pus la bătaie 100 de milioane de euro
Afaceristul a anunțat că investiția va fi finalizată în 2024 și va avea zeci de terenuri de tenis, dar și o arenă de 7.000 de locuri. Miliardarul a mai spun că un turneu major de tenis în România nu este posibil în acest moment. Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați români, cu o avere estimată la 7,2 miliarde de lei.
Miliardarul Ion Țiriac, în vârstă de 82 de ani și care este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, a anunțat că intenționează să construiască un complex sportiv de cinci stele în zona Otopeni.
Investiția totală în acest proiect grandios se ridică la peste 100 de milioane de euro, iar Țiriac spune că are banii deja pregătiți. S-a gândit și la numele viitorului complex sportiv: Academia Țiriac, sau Academia Țiriac-Năstase.
Arena ar urma să fie gata în doi ani. Va avea 7.000 de locuri și zeci de terenuri de tenis. „Vreau să am 30 de terenuri și un central de 7.000 de locuri. Pentru că ăla de la BNR de l-a construit Ceaușescu s-a terminat! Eu lucrez la o altă dimensiune, vreau s-o fac și să rămână. Banii îi am, mai ales după ce-am vândut și turneul de la Madrid. Eu fac în Otopeni în 2 ani, deci în 2024“, a declarat Ion Țiriac, pentru gsp.ro.
Omul de afaceri a înregistrat în pandemie o creștere importantă a averii, informează Forbes. Mai exact, în 2020 Ion Țiriac avea o avere estimată la 6 miliarde de lei, conform sursei citate. În 2021, averea sa a ajuns la 7.2 miliarde de lei.