Ion Cristoiu, despre încetarea colaborării cu Historia. „M-a deranjat felul mârlănesc în care s-au purtat cu un jurnalist!”

Ion Cristoiu, despre încetarea colaborării cu Historia. „M-a deranjat felul mârlănesc în care s-au purtat cu un jurnalist!”

Printr-un comunicat sec, deloc în armonie cu imaginea celui mai apreciat jurnalist din România, Ion Cristoiu, conducerea editorială a revistei Historia (parte a Holdingului Adevărul, acum afl at în proprietatea lui Cristi Burci) anunță că a „încetat colaborarea” cu fondatorul publicației „printr-o decizie luată de comun acord de cele două părţi în cursul zilei de marţi, 9 aprilie”. Evident, avem de-a face cu o miciună!

Decizia șefilor Holdingului Adevărul a șocat toată comunitatea jurnaliștilor, fie și numai pentru faptul că maestrul Ion Cristoiu este deja de multă vreme un „brand” în branșă. Pentru mai multe amănunte legate de această incredibilă ruptură, am vorbit cu fondatorul Ion Cristoiu.

Iată ce ne-a declarat maestrul: „Revista Historia a fost fondată de mine. Structura și conținutul îmi aparțin. La un moment dat, publicația a fost vândută Holdingului Adevărul, patronat de Dinu Patriciu. În contractul de vânzare-cumpărare a fost stipulat angajamentul meu de a fi în continuare director al publicației și să conduc din această calitate. Patronatul de atunci mi-a impus să nu colaborez cu alte publicații pe chestiuni de istorie și să nu pun bazele unei alte reviste cu acest specific. Precizez aceste lucruri pentru că ele dovedesc cât de important era pentru patronat ca brandul Historia să rămână legat de numele Ion Cristoiu. Luni, am fost sunat de adjunctul meu, Ion M. Ioniță, care m-a anunțat că, din motive economice, vor renunța la contractul cu mine. Mi s-a trimis un proiect de contract în care se specifica faptul că decizia s-a luat de comun acord. Le-am răspuns prin două lucruri: 1. Nu are cum să fie ceva de comun acord, pentru că eu nu m-am pus de acord cu nimeni. 2. Este o dovadă de lipsă de minimă civilitate ca eu, directorul revistei, să nu fiu invitat la o discuție cu patronatul despre problemele economice ale revistei. Cine știe, poate acceptam să lucrez fără a fi plătit... Ca urmare a acestui răspuns, am primit înștiințarea de reziliere a contractului. Repet, deranjant pentru mine nu a fost faptul că am fost dat afară de la revista al cărei nume este legat de al meu, ci din cauza modului mârlănesc în care s-a procedat cu un jurnalist!”. Ion Cristoiu a fondat în anul 1996 revista lunară Dosarele Istoriei, aceasta a apărut 127 de numere, până în anul 2007, când a fost vândută lui Dinu Patriciu și transformată în Historia.

 

Cine este Ion Cristoiu

Ion Cristoiu este, fără doar și poate, cel mai cunoscut jurnalist al României postrevoluționare. Maestrul a fondat săptămânalele ZigZag (1990) şi Expres Magazin (1990), precum şi cotidianul de mare succes Evenimentul zilei (1992). Fidel marii prese interbelice, pe care a studiat-o cu mare atenție, Cristoiu a reușit, în Evenimetul zilei, să îmbine stilul de gazetă de mare tiraj al Universului (Stelian Popescu), cu tradiția investigației de forță pe care se baza Curentul lui Pamfil Șeicaru.

 

Ne puteți urmări și pe Google News